Tânără terorizată de fostul iubit! A publicat poze intime cu ea

de | 11.04.2022 13:39 | Știri, După subiect, Eveniment, Județean

Un bărbat de 35 de ani, din Poiana Lacului, a fost reținut de polițiștii argeșeni, fiind bănuit de săvârșirea mai multor infracțiuni: șantaj, amenințare, hărțuire, violarea vieții private și distrugere.

Potrivit cercetărilor, de mai bine de o lună de zile, argeșeanul își amenința fosta iubită cu acte de violență. Mai mult, supărat că a fost părăsit de cea cu care își împărțea viața, omul ar fi distribuit de rețelele de socializare mai multe fotografii în care apărea fosta iubită în ipostaze intime. De parcă nu ar fi fost de ajuns, bărbatul o teroriza pe femeie cu telefoane, aceasta trăind într-o stare de teroare în toată această perioadă.

Femeia nu a mai rezistat și a mers la poliție pentru a depune plângere împotriva individului.

Duminică, bărbatul a fost prins de oamenii legii în Poiana Lacului și condus la audieri la sediul Poliției Municipiului Pitești.

El a fost reținut pentru 24 de ore, iar astăzi va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunere de arestare preventivă.

În ziua de 10 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Pitești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au continuat cercetările într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de șantaj, amenințare, hărțuire, violarea vieții private și distrugere, și au reținut un bărbat de 35 de ani, din din Poiana Lacului.
Din cercetări s-a stabilit că, în perioada martie-aprilie a.c., bărbatul și-ar fi urmărit, în repetate rânduri, fosta concubină, pe care ar fi amenințat-o cu acte de violență. De asemenea, bărbatul ar fi distribuit în mediul online, imagini în care persoana vătămată apare în ipostaze intime și ar fi apelat-o insistent pe telefonul mobil, creându-i o stare de temere.
În ziua de 10 aprilie a.c., cu sprijinul polițiștilor din cadrul Secției de Poliție Rurală Poiana Lacului, bărbatul a fost depistat pe raza localității de domiciliu și condus la sediul Poliției Municipiului Pitești, pentru audieri.
După administrarea probatoriului, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive”, au transmis reprezentanții IPJ Argeș.

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Pitești | Poiana Lacului