Termen limită pentru depunerea proiectelor. Fonduri pentru investiții în sectorul zootehnic

de | 06.12.2023 18:12 | Național, Economic

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a anunțat lansarea DR-20 – Investiții în sectorul zootehnic în data de 20 decembrie 2023. Sesiunea se va desfășura în intervalul: 20 decembrie 2023, ora 9:00 – 30 aprilie 2024, ora 16:00.

Potrivit MADR, alocarea financiară totală pentru sesiunea de depunere proiecte este de 224.610.728 euro. Valoarea maximă a fondurilor europene care se pot obține pentru investiții în sectorul zootehnic prin DR-20 este de 2.000.000 euro/ proiect. În cazul investițiilor care își propun exclusiv simpla achiziție de utilaje și echipamente agricole, valoarea maximă a sprijinului public este de 300.000 euro/ proiect. Sprijinul public nerambursabil, raportat la costurile eligibile per proiect, este de maximum 65% din costurile eligibile.

Investiții eligibile

Dintre investițiile eligibile prin intervenția DR-20, MADR amintește: înființarea, extinderea și modernizarea adăposturilor de animale, dotarea exploatației cu utilaje agricole, cu remorci și semiremorci tehnologice specializate pentru activitatea agricolă, precum și cu utilajele agricole necesare asigurării bazei furajere. Sunt eligibile și investițiile pentru înființarea, extinderea și modernizarea unităților de condiționare și depozitare, investițiile necesare reproducției, înființarea sau dezvoltarea componentei de comercializare la nivel de exploatație – inclusiv magazinele la poarta fermei sau rulotele alimentare prin care vor fi comercializate exclusiv propriile produse agricole.

 Foto descriptiv. Sursă foto: Facebook MADR.

 Citiți, de asemenea, pe anchetonline.ro:

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole