Termen limită. S-a deschis apelul de finanțare privind asigurarea eficienței energetice în sectorul industrial

de | 09.01.2024 18:14 | Economic, Național

Ministerul Energiei anunță că investiţiile din fonduri europene în sistemul energetic naţional continuă cu un nou program de finanţare, în valoare de 62 milioane euro, respectiv investiţia 5 din PNRR privind asigurarea eficienţei energetice în sectorul industrial. Iar apelul de finanțare a fost deschis, proiectele având termenul limită de depunere până pe 29 martie 2024, ora 17:00.

Aplicanții respinși în primele două apeluri pot redepune

Ministerul Energiei anunță că s-a deschis apelul nr. 3 de finanțare, sesiunea ianuarie 2024, în cadrul Măsurii de Investiții I.5 din Componenta C.6 Energie din PNRR. ”Continuăm în ritm accelerat investițiile din fonduri europene în sistemul energetic național cu un nou program de finanțare în valoare de 62 milioane euro: Investiția 5 din PNRR: Asigurarea eficienței energetice în sectorul industrial. S-a dat deja startul la competiție”, potrivit informării publicate de MInisterul Energiei.

În cadrul apelului pot aplica microîntreprinderi, întreprinderi mici și mijlocii, precum și întreprinderile mari românești pentru finanțarea echipamentelor specifice în industrie ( linii de producție, transformatoare, compresoare de aer, pompe, instalații/echipamente/sisteme de ventilație, sisteme de încălzire/răcire, sisteme integrate de management al consumului de energie și altele). Obiectivul principal al apelului este realizarea a minimum 30 de proiecte de eficiență energetică în industrie, cu reducerea emisiilor directe și indirecte cu 30%. Termenul limită de depunere a proiectelor este 29 martie 2024, ora 17:00. Aplicanții respinși în primele două apeluri pot redepune cereri de finanțare. Vă puteți înscrie în compețiție prin platforma electronică dedicată PNRR.

Foto descriptiv. Sursă foto: pixabay.com.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

La Pitești au fost indexate cu rata inflației pe 2022. Dările locale pentru 2024, mai mari cu 13,8%

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Ministerul Energiei

Ultimele articole