Topoloveni pedalează și devine un oraș prietenos cu mediul. Se deschide sezonul de bike-sharing 2024

de | 23.02.2024 14:04 | Administrație, Din ediția tipărită, Topoloveni

Perioada de funcționare a sistemului de bike-sharing din orașul Topoloveni va fi reluată, conform regulamentului, pe data de 30 martie 2024, cu un număr de 60 de biciclete pregătite prin procesul de mentenanță pentru a relua activitatea de închiriere.

Ne bucurăm să vedem că bicicleta redevine treptat un mijloc alternativ de transport în Topoloveni, iar comunitatea bicicliștilor devine din ce în ce mai mare și mai unită. Împreună cu partenerii noștri de la Next Bike, ne dorim să schimbăm cultura transportului în Topoloveni și să contribuim la dezvoltarea transportului alternativ.

Suntem mândri că în cele patru luni de activitate, primul sezon de bike-sharing, Primăria Orașului Topoloveni a reușit să scoată la pedalat un număr impresionant de persoane.

Credem cu tărie că prin sistemul de bike-sharing implementat și finalizat că urmare a proiectului de modernizare, extindere aleii pietonale și construirea de piste de biciclete am contribuit la crearea unei noi mentalități în rândul locuitorilor. Acest fapt va duce pe termen lung la schimbarea modului în care arată orașul nostru, bicicletele devenind un mijloc de transport utilitar, nu doar de agrement.

topoloveni bike sharing_3

Le mulțumim celor peste 1.200 de utilizatori creați anul anterior și îi așteptăm în număr cât mai mare și anul acesta să dovedim că suntem parte a orașului în care trăim.

Vă mai anunțăm că la deschiderea sezonului de închiriere, în data de 30 martie, o noua stație de închiriere este pregătită cu alte 20 de biciclete la dispoziția cetățenilor, amplasată pe str. Ion Mihalache (DJ 702) la intersecția cu str. Vițichești.

Detalii despre procedura de închiriere, regulament, termeni și condiții, puteți găsi accesând website-ul topolovenibikecity.ro sau la Centrul de Informare Turistică.

► Topoloveni, pionier al bike-sharingului gratuit în România

Într-un gest inovator menit să aducă un suflu proaspăt în ceea ce privește mobilitatea urbană, Topoloveni s-a numărat printre primele patru orașe din România care au implementat sistemul de bike-sharing. Alături de Câmpia Turzii, Focșani și Drobeta Turnu Severin, Topoloveni și-a asumat rolul de pionier în promovarea unui mod de transport sustenabil și prietenos cu mediul înconjurător.

Această inițiativă a fost lansată cu scopul de a oferi locuitorilor și vizitatorilor o alternativă sănătoasă și ecologică la mijloacele de transport tradiționale. Cu bicicletele disponibile gratuit în puncte cheie din oraș, Topoloveni a demonstrat că este pregătit să adopte soluții moderne pentru a contribui la reducerea poluării și la îmbunătățirea calității vieții locuitorilor săi.

topoloveni bike sharing_4

Topoloveni se remarcă prin faptul că a fost unul dintre primele orașe care a oferit acces gratuit la biciclete în cadrul acestui sistem inovator. Această decizie a fost salutată de comunitatea locală, care a adoptat cu entuziasm bicicletele partajate ca modalitate de a se deplasa rapid și eficient în oraș.

La nivel național, inițiativa s-a răspândit rapid și alte orașe mari, precum Buzău, Alba Iulia și Slatina, au adoptat ulterior acest model de bike-sharing.

Topoloveni rămâne un lider de referință, marcându-se ca pionier în promovarea mobilității sustenabile și a unui stil de viață activ. Implementarea bike-sharingului gratuit în oraşul nostru nu doar că a oferit o soluție practică de transport, dar a și consolidat comunitatea în jurul unei inițiative comune de protejare a mediului înconjurător. Orașul reușește astfel să se distingă nu doar prin frumusețea sa și prin tradiții, ci și prin angajamentul său ferm față de viitorul durabil.

Sursa: Primăria Oraşului Topoloveni

Citiţi, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

TOPOLOVENI – drumul de la un orăşel prăfuit de provincie la o localitate modernă este pavat cu fonduri europene

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/nadia-ciochina/" target="_self">Nadia Ciochina</a>

Articol scris de Nadia Ciochina

Jurnalist de investigații și editor, cu 19 experiență în presă, autor și coordonator pentru numeroase proiecte media.

Articole asemănătoare:

Ultimele articole