Transportatorii rutieri de marfă și călători, amendați de ITM Argeș

de | 22.11.2022 12:34 | După locație, După subiect, Eveniment, Județean, Știri

În perioada 7-11 noiembrie 2022 a avut loc Campania Naţională privind respectarea prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă la transportatorii rutieri de mărfuri şi de călători, iar cu acest prilej, Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeș a efectuat verificări.

Scopul acțiunii a fost de a identifica și combate cauzele de muncă nedeclarată, de a fi respectate prevederile privind modificarea contractului individual de muncă, dar și contractele part-time, respectarea privind timpul de muncă şi de odihnă, munca suplimentară, munca de noapte, repausul zilnic, săptămânal și sărbătorile legale, precum și alte prevederi ale legii.

Potrivit ITM, au fost efectuate 33 de controale și au fost aplicate 8 sancţíuni contravenționale, din care amenzi în valoare totală de 9.500 lei.

Principalele deficiențe constatate:
– nerespectarea prevederilor legale privind acordarea repausului săptămânal, nerespectarea prevederilor legale privința munca prestată în zilele de sărbători legale, neevidenţierea orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, nerespectarea prevederilor legale privind munca de noapte”, anunță ITM Argeș.

Foto descriptiv BZI

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Alertă alimentară! Iaurturi retrase din magazinele LIDL

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Lidl