Trei traficanți de droguri – prinşi cu peste 4 kg de cocaină în București!

de | 10.03.2023 14:17 | Știri, Eveniment, Național

Trei traficanţi de droguri din Bucureşti au fost prinşi cu 4,3 kg de cocaină aduse din Germania şi Olanda.

Aceștia au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile, ei fiind puşi sub acuzare de DIICOT după ce ar fi constituit o grupare specializată în traficul internaţional de droguri de mare risc, respectiv cocaină.

Cocaina a fost luată din Germania şi Olanda şi comercializată pe teritoriul României unor persoane de încredere ale traficanţilor, conform Agerpres.

Astfel, primul a a pus la dispoziţia grupării mijloacele financiare necesare derulării activităţii, al doilea a fost cel care a negociat cumpărarea drogurilor de la grupări din străinătate, iar al treilea inculpat s-a ocupat de organizarea transporturilor către ţară, conform Digi24.

Pe parcursul urmăririi penale au fost documentate două transporturi:

1.La data de 23.02.2023, unul dintre inculpați a asigurat transportul cocainei din Germania în România, drogurile fiind introduse în țară pe cale rutieră. Cocaina a fost preluată, după ce a ajuns pe raza municipiului București, de inculpatul care a asigurat finanțarea activității.
Ulterior, parte din acestea (respectiv cantitatea aproximativ 500 de grame) au fost predate celui de-al treilea inculpat în vederea comercializării. Drogurile au fost descoperite la data de 24.02.2023 de polițiștii din cadrul D.G.P.M.B. – Poliția Sectorului 4, Secția 16 Poliție, cu ocazia controlului autoturismului condus de inculpat. Cu aceeași ocazie, asupra inculpatului au fost descoperite și 8 comprimate de ecstasy.
În plus, cu ocazia percheziției domiciliare din data de 25.02.2023, a fost descoperită cantitatea de aproximativ 1,8 kilograme de cocaină.


2.La data de 28.02.2023, a fost descoperită cantitatea de aproximativ 2 kilograme de cocaină, care a intrat pe teritoriul național pe cale rutieră, drogurile fiind destinate aceleiași grupări.
În total a fost indisponibilizată cantitatea totală de aproximativ 4,3 kilograme de cocaină. În cauză, au mai fost indisponibilizate și 5 autoturisme, dintre care 3 de lux și un autoturism folosit pentru transportul drogurilor de mare risc.
Tribunalul București a admis propunerea de arestare a celor 3 inculpați pentru o perioadă de 30 de zile, până pe data de 26.03.2023.”,
transmite DIICOT.

 

Foto descriptiv.

Foto color-mind.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

(VIDEO) Atenție șoferi! 35,78% dintre vehiculele verificate RAR în Argeș în 2022 – nu erau în regulă!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/raluca-balasa/" target="_self">Raluca Bălașa</a>

Articol scris de Raluca Bălașa

Studentă a Facultății de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie, Jurnalism, pasionată de fotografie și content media, voluntară în cadrul redacției UPIT Media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole