Vasile Dîncu și-a dat demisia!

de | 24.10.2022 11:51 | După locație, După subiect, Importante, Național, Politic, Știri

În urmă cu câteva minute, ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a anunțat că își da demisia din funcție.

Acesta a postat un mesaj pe pagina sa de socializare, Facebook, susținând că unul dintre motive ar fi divergențele dintre el și președintele României, Klaus Iohannis, fiind în „imposibilitatea colaborării cu Președintele României”.

Amintim că în ultima perioadă, ministrul Dîncu a făcut declarații controversate privind războiul din Ucraina, iar din această cauză a fost criticat, inclusiv de Klaus Iohannis.

Pe de altă parte, Vasile Dîncu a ținut să îi mulțumească prim-ministrului pentru colaborarea și deschiderea de care a dat dovadă în perioada activității sale la Ministerul Apărării.

În cursul acestei dimineți, am înaintat Prim Ministrului României, Nicolae Ciucă, demisia mea din funcția de ministru al apărării naționale.
Redau, mai jos, textul integral:
Domnului Prim Ministru al Guvernului României
Nicolae – Ionel Ciucă
DEMISIE
Subsemnatul Vasile DÎNCU, membru al Guvernului României, deținător al portofoliului apărării, vă rog să luați act de demisia mea din această funcție.
Motivez gestul meu prin perspectiva imposibilității colaborării cu Președintele României, comandantul suprem al Armatei. Consider necesară retragerea mea din această funcție pentru a nu prejudicia în niciun fel procesele de decizie și programele care necesită fluiditate pe întreg lanțul de comandă și pentru a nu bloca o serie de proiecte absolut necesare pentru funcționarea optimă a Ministerului Apărării Naționale și a Armatei Române.
Domnule Prim Ministru, vă mulțumesc pentru colaborarea onestă și deschiderea de care ați dat dovadă pe tot parcursul activității guvernamentale comune și vă asigur de tot sprijinul meu pentru toate proiectele și programele Ministerului si Armatei Române, din calitatea de senator, membru în Parlamentul României.
Vasile DÎNCU
București, 24 octombrie 2022”, este declarația lui Vasile Dîncu.

Potrivit surselor Digi 24, premierul Nicolae Ciucă ar urma să preia interimatul la Ministerul Apărării.

Foto Realitatea.net

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Bani de la stat pentru acești români

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: București | Digi | Klaus Iohannis | Parlamentul României | Ucraina | Vasile Dîncu