(VIDEO) Două tinere de 17 și 18 ani, surprinse de polițiști la cerșit!

de | 02.05.2023 20:58 | Știri, După locație, După subiect, Eveniment, Național

(VIDEO) Două tinere de 17 și 18 ani, surprinse de polițiști la cerșit!

Două tinere, în vârstă de 17, respectiv 18 ani, din județul Ialomița au fost surprinse de oamenii legii în timp ce solicitau bani persoanelor, pretinzând că au deficiențe de auz și de vorbire.

Tinerele apelau la mila oamenilor pentru a obține bani, folosind pancarte cu înscrisuri pentru a-și susține povestea

Evenimentul a avut loc în parcarea unui centru comercial din Buzău.

În urma unei sesizări făcute de un bărbat, în vârstă de 39 de ani, din Buzău, polițiștii s-au deplasat la fața locului pentru verificări relatează adevărul.ro

Sâmbătă, 29 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Buzău au fost sesizați de către un bărbat în vârstă de 39 de ani, din Buzău, cu privire la faptul că două femei, pretinzând ca au un handicap, solicită sume de bani persoanelor aflate în parcarea unui agent economic.

Imediat după sesizare, la fața locului s-au deplasat polițiști de ordine publică pentru verificarea aspectelor semnalate şi luarea măsurilor legale ce se impun”, transmit reprezentanții IPJ Buzău.

sursă video Facebook FilialaBuzauANSR

După sosirea polițiștilor la fața locului, în imaginile surprinse de un martor,  se pare că s-a întâmplat o minune și una dintre fete și-a revenit și discută fără probleme cu oamenii legii.

În urma acestui caz, Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) – Filiala Buzău, a transmis un mesaj prin care avertizează populația să nu dea curs solicitărilor de acest gen.

Vă rugăm să nu dați curs solicitărilor de acest gen. ANSR – Filiala Buzău nu desfășoară astfel de campanii de strângere de fonduri. Dacă doriți să donați către orice caz umanitar, solicitați legitimația și chitanța pentru suma donată. Pe aceste documente trebuie să regăsiți datele de identificare oficiale”, a transmis Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) – Filiala Buzău.

În acest caz a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, iar polițiștii vor continua cercetările pentru a stabili întreaga activitate infracțională a fetelor.

sursă foto/video Facebook FilialaBuzauANSR

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Sfârșit tragic pentru un român în Ungaria! A fost călcat de 40 de mașini

 

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Buzău