Vineri, 25 noiembrie, este marcată „Ziua de luptă împotriva violențelor asupra femeilor”, iar cu acest prilej președintele interimar al Senatului României, Alina Gorghiu, a transmis un mesaj.
Președintele Senatului a amintit despre modificarea legislației României, în acest sens, din ultimii ani. Printre acestea se numără introducerea introducerea brățărilor electronice pentru agresori, ordinele de protecție, care au mărit siguranța femeilor din țara noastră. Cu toate acestea, numărul de agresiuni rămâne îngrijorător de mare, având în vedere că în anul 2021 au murit 69 de femei din cauza violenței domestice.
Nu este de acceptat că ”acasă”, locul care ar trebui să fie cel mai sigur, să ajungă arena în care se dau pumni, lovituri cauzatoare de moarte sau în care violența psihică atinge cote din cele mai înalte.
La Parlament, noi putem să schimbăm legile. Dar să știți că mentalitățile sunt cele care trebuie care schimbate, iar ele se schimbă mai greu. Antecamera violenței domestice este mentalitatea ”femeia la cratiță”.
Asta nu este o vorbă în vânt: româncele sunt pe primul loc la nivel european la munca casnică!
E nevoie de acțiuni pentru combaterea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor, împotriva fetelor”, a transmis Alina Gorghiu.
În primele 9 luni ale acestui an, Poliția Română a intervenit la aproximativ 66.000 de cazuri ale violenței domestice. Dintre acestea, 41.000 sunt cazuri care se încadrează la fapte penale. Totodată, oamenii legii au emis 15.000 de ordine de protecție.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: