Meteorologii ANM nunță că urmează o circulaţia a unei mase de aer ce conţine particule de praf saharian de concentraţii nu foarte ridicate la început în Moldova, care mai apoi se va extinde către sudul României.
Totuși, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, concentraţiile de praf saharian nu sunt foarte ridicate, deoarece masa de aer a fost antrenată de ciculația generală a aerului peste Marea Neagră, dar și mai multe țări.
Începând cu data de 23.08, la început în zona Moldovei, apoi în extindere către sudul României, circulaţia generală a aerului dinspre est către vest-sud-vest a favorizat transportul unei mase de aer ce conţine particule de praf saharian de concentraţii nu foarte ridicate. Având în vedere ca în vecinătatea nord-estică a României, presiunea atmosferică s-a menţinut relativ ridicată şi că acest câmp de presiune relativ ridicată ocupă aproape toată partea de nord-nord-est a continentului, a fost favorizată pe de o parte circulaţia estică a aerului la nivelul solului şi pe de altă parte, staţionarea sau concentrarea acestor particule de praf saharian în straturile de aer din imediata apropiere a solului (pentru că un câmp de presiune atmosferică ridicată este caracterizat de mişcarea aerului pe verticală, de sus în jos)”, precizează sursa citată de Agerpres.
Sursa Foto huff.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Începe paranghelia la Măciuca! Află aici programul nunții lui George Simion!