Declarații amenințătoare au fost făcute de Vladimir Putin, astăzi, după ce Vestul a grăbit livrarea armelor către Ucraina, pentru a ajuta țara atacată să se apere de ruși.
Liderul de la Kremlin provoacă Occidentul să încerce „să învingă Rusia pe câmpul de luptă”.
Astăzi auzim că vor să ne învingă pe câmpul de luptă. Ce pot să spun? Să încerce! Am auzit de multe ori că Occidentul vrea să se lupte cu noi până la ultimul ucrainean. Aceasta este o tragedie pentru poporul ucrainean, dar se pare că totul merge în acest sens”, a spus Vladimir Putin în cadrul unei întâlniri cu liderii camerei inferioare a parlamentului.
Mai mult, Vladimir Putin a adăugat că în Ucraina încă nu au început „lucruri serioase”, dând de înțeles că războiul ar putea să dureze mai mult decât ne-am aștepta.
Totodată, a precizat că Rusia este deschis negocierilor de pace cu Ucraina.
Toată lumea ar trebui să știe că, în general, încă nu am început nimic serios (în Ucraina). În același timp, nu refuzăm nici negocierile de pace. Dar cei care refuză ar trebui să știe că, cu cât mai departe (se merge), cu atât mai dificil va fi pentru ei să negocieze cu noi”, a transmis Putin.
Foto DW.com
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: