Vom avea vară 2022 cu fițe! Ba e soare, ba e ploaie! Ba e cald, ba e frig!

de | 27.03.2022 21:42 | Știri, Eveniment, Național, Pitești

Meteorologii au tras linie și cataloghează vara anului 2022 ca fiind una schimbătoare. Nu ar trebui sa ne surprindă acest lucru, pentru că vremurile pe care le trăim sunt și ele schimbătoare iar vremea nu face decât să ține pasul cu ele.

Primăvara începe să-și intre în drepturi, dar iarna o să ne mai viziteze la începutul luni aprilie, doar pentru câteva zile, în timp ce luna mai se anunță una mai mult ploioasă și cu temperaturi ceva mai scăzute.

O vară cu temperaturi ridicate, dar ploi cu tunete și fulgere

Trebuie să ne pregătim însă, pentru o vară călduroasă, chiar dacă începutul lunii iunie vine cu temeraturi cuprinse între 24 și 28 de grade și cu o minimă de 17 grade, ploile de vară ne vor enerva la culme în toate zonele tării, pentru că acestea vor veni mereu neanunțate, însoțite de tunete și fulgere.

Dar în luna iulie, vremea va fi călduroasă în majoritatea zonelor țării. Ne vom bucura de zile însorite cu temperaturi de până la 32 de grade pe timpul zilei și de nopți plăcute, cu temperaturi de 20 de grade. Nu vom uita complet de ploi, dar nici nu vom plânge din cauza lor, căci vor fi scurte și nu chiar zilnice.

vreme de vara mare plaja

Luna august însă va fi de foc, la propriu! Dacă în prima parte a lunii nu vom avea parte de caniculă, doar de temperaturi mai ridicate decât în mod normal, de la jumătatea ei, situația se schimbă. Vom avea parte de temperaturi ce se vor situa peste cele specifice iar precipitațiile vor lipsi.

Nu ne rămâne decât să ne bucurăm de începutul verii și de vremea suportabilă ca apoi în luna august, de ce nu, să ne programăm concediile și să ne ferim de caniculă, conform ANM.

» Urmărește anchetaonline.ro pentru alte știri interesante ale zilei!

 

 

 

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/luana-alexandra-popescu/" target="_self">Luana Alexandra Popescu</a>

Articol scris de Luana Alexandra Popescu

Editor și autor de content media online, specializat în relații publice și jurnalism. Absolvent al Facultății de Jurnalism, cu master în Comunicare Audio Video SNSPA.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole