Weekend de foc pentru pompierii din întreaga țară

de | 25.03.2024 11:01 | Lifestyle, Național

În acest sfârșit de săptămână, la nivel național, pompierii au gestionat 4.726 de misiuni, majoritatea dintre acestea fiind pentru acordarea asistenței medicale de urgență (3.700 de solicitări).

Echipajele de stingere au intervenit la 446 de incendii, precum și în alte 529 intervenții în sprijinul comunităților și bunurilor acestora, printre care se numără operațiuni de descarcerare și de salvare a persoanelor sau animalelor din medii ostile vieții.

Din totalul incendiilor înregistrate la nivel național un procent mai mare de 60% îl reprezintă arderile de vegetație, în urma cărora a fost afectată o suprafață de peste 1.500 ha de teren.

Având în vedere numărul mare al incendiilor de vegetație înregistrate, precum și suprafața considerabilă de teren afectată, facem un apel la responsabilizare și reamintin populației faptul că cetățenii dețin obligația de a respecta normele privind protecția mediului, care interzic arderea vegetației uscate. Nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderii miriştilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei pentru persoane fizice, iar pentru persoanele juridice de la 50.000 lei la 100.000 lei.

În plus, precizăm că responsabilitatea cetățenilor trebuie să fie prioritară, întrucât aceste arderi necontrolate pot constitui cauze ale unor accidente rutiere, ca urmare a scăderii vizibilității pe drumurile publice, dar și faptul că acestea dăunează habitatului animalelor sălbatice, punându-le în pericol viața!”, transmite IGSU

De asemenea, în ultimele 72 de ore, pompierii au salvat 39 de persoane aflate în dificultate.

Totodată, în perioada de referință, la nivel național, au fost transmise șase mesaje de avertizare a populației prin sistemul RO-ALERT, în județele ArgeșBrașovCovasnaNeamț și Sibiu. Cele mai multe dintre acestea au vizat prezența animalelor periculoase.

Foto: IGSU

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Carambol cu 7 mașini pe A1

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: IGSU

Ultimele articole