anchetaonline.ro

Zilele Porților Deschise. Programul educațional ”Piky” împlinește 20 de ani!

de | 25.05.2023 16:53 | Știri, Administrație, Județean, Lifestyle, Pitești

Administrația locală anunță că în perioada 29 – 31 mai 2023 vor avea loc Zilele Porților Deschise, la S.C. Apă Canal 2000 SA Piteşti. Această acțiune vine în contextul în care programul educațional ”Piky” împlinește 20 de ani!
Piky, personajul simpatic de forma unei picături de apă, a dat numele programului educaţional pe care societatea Apă Canal 2000 S.A. îl desfăşoară din anul 2003, sub motto-ul ”Apa înseamnă viaţă, preţuiţi-o şi nu o risipiţi!”. Între timp, Piky a primit şi certificat de înregistrare a mărcii la OSIM, ”ziua” lui fiind în data de 3 iunie. Scopul Programului Educaţional ”Piky” este ca cei mici şi nu numai să înţeleagă cât este de importantă apa şi să o folosească raţional, să protejeze mediul înconjurător și să respecte natura. Piky a fost în centrul acţiunilor educaţionale organizate, în parteneriat cu instituțiile de învățământ, de societatea Apă Canal 2000 SA Piteşti – concursuri, simpozioane, excursii didactice, lecţii deschise despre apă, activităţi educaţionale desfăşurate în parcuri ș.a. – și a însoțit miile de copii și de profesori ce au vizitat, în ultimii 20 de ani, societatea, în cadrul Zilelor Porţilor Deschise sau a programelor ”Şcoala altfel” şi, mai nou, ”Săptămâna verde”.

Uzina de Apă Budeasa își deschide porțile

Cu ocazia Zilei lui Piky, Apă Canal 2000 organizează Zilele Porţilor Deschise, în perioada 29 – 31 mai 2023, grupuri de elevi şi profesori având posibilitatea de a vizita Uzina de Apă Budeasa şi staţiile de epurare din Piteşti, Topoloveni şi/sau Costeşti, între orele 09:00 și 15:00, în baza programării la tel. 0348 807 105. Aniversarea lui Piky va avea loc la Muzeul Judeţean Argeş, în data de 31 mai 2023, când se va desfăşura şi premierea elevilor câştigători ai concursului de desene ”Apa înseamnă viaţă, nu o risipiţi!‟, dedicat deopotrivă Zilei Mondiale a Apei şi Zilei lui Piky. Lucrările elevilor câştigători sunt expuse la muzeu, multe dintre ele atrăgându-ne atenţia asupra pericolului care gravitează asupra lumii, prin fenomenul de poluare a apelor şi a mediului înconjurător.
Sursă foto: Facebook Primăria Municipiului Pitești.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
https://anchetaonline.ro/pitesti-anunt-important-candidatii-programati-vineri-proba-practica-permisul-auto-88975/
<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Primăria Municipiului Pitești