Vizită oficială. Parcul Băilor Kretzulescu din Câmpulung, necesită finanțare în vederea reabilitării și extinderii

de | 20.08.2023 18:03 | Administrație, Câmpulung Muscel

Ministrul Adrian-Ioan Veștea s-a aflat astăzi într-o vizită de lucru în județul Argeș, unde a vizitat obiective de investiții finalizate și finanțate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. La această vizită a fost prezenta și Alina Gorghiu, ministrul Justiției.

În prima parte a vizitei cei doi miniștrii au mers cu trenul de la Schitul Golești la Câmpulung Muscel. ”În satul Schitu Golești, ministerul, prin Compania Națională de Investiții, a finanțat, cu 6.639.976,45 lei, construirea unei săli de sport cu tribună de 102 locuri. Sala este dedicată, în principal, uzului didactic, dar va putea fi utilizată și de restul comunității la sfârșit de săptămână sau în perioada vacanțelor, pentru practicarea unor sporturi precum handbal, baschet, tenis sau volei. Și cei 178 de elevi ai școlii gimnaziale din satul Lăzărești vor beneficia de o sală de sport a cărei finanțare, în valoare de 932.682,33 de lei, a fost asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional”, se arată în comunicatul publicat de Ministerul Dezvoltării.

Sursă foto: Facebook Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. 

”Felicit toate autoritățile implicate în finalizarea acestor proiecte dat fiind că ne aflăm în pragul începerii unui nou an școlar și elevii vor putea avea condiții moderne pentru practicarea diferitelor activități sportive care să contribuie la dezvoltarea lor armonioasă”, a precizat ministrul, potrivit sursei citate.

Tot în satul Lăzărești, Guvernul României a sprijinit, cu 298.455 de lei, prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014–2020, reabilitarea și modernizarea unei clădiri social-culturale, care dispune de muzeu, sală pentru ansambluri populare, scenă, club, centru multifuncțional, bibliotecă, arhivă, depozit pentru alimente, vestiare și grupuri sanitare pentru echipele de fotbal.

”Toate aceste investiții sunt posibile datorită fondurilor puse la dispoziția autorităților publice locale de către Guvern și contribuie la dezvoltarea durabilă a tuturor comunităților. Colaborarea cu autoritățile locale continuă, în vederea asigurării accesului cetățenilor la infrastructură și servicii publice de calitate”, a mai declarat Adrian-Ioan Veștea.

Totodată, potrivit sursei citate ministrul dezvoltării a vizitat și parcul Băilor Kretzulescu din municipiul Câmpulung, obiectiv clasat în lista monumentelor istorice în grupa valorică ”B” și care necesită finanțare în vederea reabilitării și extinderii.

Sursă foto: Facebook Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Alina Gorghiu și Adrian Ioan Veștea. Miniștrii au mers cu trenul de la Schitul Golești la Câmpulung Muscel

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare: