Un eveniment de-a dreptul șocant a avut loc astăzi, în județul Argeș.
Un argeșean, în vârstă de 44 de ani, care a vrut să se sinucidă și-a luat și propria fiică, în vârstă de numai 4 ani. Bărbatul a dus-o pe cea mică pe un siloz aparținând unei mine de cărbune, dezafectată, din comuna Godeni, sat Cotești, jud. Argeș și a amenințat că se vor arunca de pe acesta.
Cel care a anunțat Poliția din cadrul IPJ Argeș a fost chiar fratele mai mare al fetiței, care a informat că a fost luată de către tatăl lor.
La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală Schitu Golești si grupa de intervenție SAS cu negociator.
Imediat după ce a fost sesizat evenimentul, bărbatul a coborât și a fugit pe albia râului.
Din fericire, fetița a fost salvată. Ea nu a suferit vătămări, dar a fost preluată de un echipaj medical, în vederea evaluării stării generale.
La fața locului au fost solicitat sprijin din partea ISU Argeș, cu o barcă pneumatică.
Ulterior, acesta a fost imobilizat de luptătorii SAS, în prezent aflându-se in custodia poliției, iar reprezentanții Direcției Generale pentru Asistență Socială și Protecția Copilului au fost sesizațin în urma evenimentului.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Accident cu 2 autoturisme în Bughea de Sus! O persoană are nevoie de medici!