Proiect. Profesorii universitari sunt vizați

de | 18.09.2023 10:23 | Administrație, Național

La Camera Deputaților a fost depus un proiect de modificare la noile Legi ale Educației care prevede eliminarea posibilității ca profesorii universitari să-și continue activitatea cu mult peste vârsta legală de pensionare, arată cei de la stiripesurse.ro. În prezent, profesorii universitari își pot continua activitatea fără limită de vârstă.

Astfel, proiectul de lege de la Camera Deputaților vizează eliminarea unei prevederi din noua Lege a învățământului superior nr. 199/2023, mai exact, a celei ce permite “persoanelor care îndeplinesc condițiile pentru a se pensiona la împlinirea limitei legale de vârstă să-și continue activitatea fără limită de vârstă”, după cum subliniază inițiatorii, potrivit sursei citate. Se propune eliminarea posibilității ca senatul universitar din instituțiile de învățământ superior să poată decide continuarea activității unui cadru didactic sau de cercetare după pensionare, în baza unui contract pe perioadă determinată de un an, cu posibilitatea de prelungire anuală conform cartei universitare, fără limită de vârstă. Potrivit celor de la avocatnet.ro, propunerea limitează la cel mult 3 ani perioada în care universitățile pot hotărâ, în cazul în care nu pot acoperi normele cu titulari, menținerea calității de titular în învățământ și/ sau în cercetare.

Foto descriptiv. Sursă foto: Qwer.ro.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Vouchere sociale 2023. Când intră pe carduri următoarea tranșă de 250 lei pentru alimente

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Camera Deputaților

Ultimele articole