Pentru a veni în sprijinul fermierilor, Uniunea Europeană va acorda României un ajutor de 33,9 milioane euro ca daune pentru acoperirea efectelor secetei de anul trecut, după cum a anunțat săptămâna trecută senatorul argeșean, liberalul Dan Bica.
Banii provin din Fondul de Solidaritate al UE, care asigură asistență financiară în cazul unei calamități. Țara noastră a solicitat ajutorul ca urmare a pagubelor din cele trei vârfuri ale secetei de anul trecut, din lunile martie, aprilie și intervalul iulie-august.”, a mai adăugat domnia-sa într-o postare publică.
Decizia luată de către Consiliul European a venit la propunerea Comisiei, după analiza datelor trimise de România.
Banii reprezintă ajutorul pe care UE îl dă României la nevoie, prin instrumentul Fondului de Solidaritate, creat special pentru compensarea daunelor companiilor care activează pe piața europeană. Astfel, fermierii români ale căror producții au fost afectate de seceta apărută anul trecut vor primi fondurile necesare pentru acoperirea daunelor și asigurarea rulajului necesar producției din anii următori.”, se mai arată în comunicatul senatorului PNL, Dan Bica.
Citiţi, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Argeșeanul Dan Bica – revalidat în conducerea Grupului Parlamentar PNL din Senatul României