Un tânăr, în vârstă de 25 de ani, din municipiul Bârlad, a fost dat dispărut de familie, după ce o dată cu părăsirea casei, acesta nu a mai fost de găsit, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui.
Bărbatul a plecat să lucreze într-o staţiune de pe litoral.
La data de 25 septembrie, Poliţia municipiului Bârlad a fost sesizată, prin plângere, cu privire la faptul că, pe 21 septembrie, Berbece Albert – Constantin, în vârstă de 25 de ani, a plecat voluntar de la locul său de muncă din staţiunea turistică Eforie Nord, judeţul Constanţa, nu a mai revenit la domiciliu şi nici nu i-a contactat pe membrii familiei sale. Bărbatul are constituţie atletică, o înălţime de 1.75 metri, greutatea de 75 de kilograme, păr şaten, lung şi ochi căprui. La momentul plecării, tânărul purta barbă şi ochelari de vedere”, informează comunicatul de presă transmis, joi, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vaslui, citați de Agerpres.
În aceste momente, poliţiştii desfăşoară activităţi specifice în vederea depistării persoanei dispărute. Persoanele care pot oferi informaţii cu privire la bărbat sunt sfătuite să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie sau să sune la numărul de urgenţă 112.
Foto descriptiv
Antena 3 CNN
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Elev lovit cu un briceag de un coleg! Victima a ajuns la spital!