Depistat la volan sub influența alcoolului, pe raza localității Nucșoara

de | 19.11.2023 23:25 | Eveniment, Județean

Polițiștii argeșeni au continuat în ultimele 24 de ore, acțiunile în sistem integrat, alături de jandarmi argeșeni și de reprezentanți ai altori instituții, cu scopul prevenirii și combaterii unor situații de risc pentru cetățeni, precum și al menținerii unui climat de ordine și siguranță publică.

În urma abaterilor au fost aplicate peste 600 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 130.000 de lei, dintre care 542 de sancțiuni au fost aplicate conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Totodată au fost reținute 35 de permise de conducere și au fost retrase 24 de certificate de înmatriculare.

Fără permis a rămas și un bărbat de 45 de ani, din județul Ilfov, care conducea băut, un autoturism pe DJ 731, pe raza localității Nucșoara în momentul când a fost depistat de polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Domnești.

Având în vedere că rezultatul testării cu aparatul etilotest a fost peste limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, cel în cauză a fost condus la o unitate medicală, în vederea recoltării de probe biologice de sânge, pentru stabilirea alcoolemiei.

 

În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 336 alin.1 din Codul Penal, iar dreptul de a conduce a fost suspendat, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație”, se arată într-un comunicat de presă transmis de IPJ Argeș. 

 

 

Foto descriptiv

 


Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Ucigaşii milionarului Adrian Kreiner daţi în urmărire generală! Doi au fost prinși!

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Argeș | Ilfov | Nucșoara