La Zoo Pitești se construiește un adăpost pentru zimbri

de | 16.12.2023 22:45 | Administrație, Din ediția tipărită, Pitești

Zimbrii, animalele care ani de zile au fost simbolul Grădinii Zoologice din județul nostru, ar urma să revină la Pitești. La Zoo se construiește un amplasament destinat să adăpostească impunătoarele necuvântătoare și care ar trebui să fie finalizat anul viitor.

Proiectul presupune o suprafață totală împrejmuită de 22.000 m², cu 710 m liniari în lungime și cu un amplasament interior necesar adăpostirii animalelor pe timp nefavorabil și furajării acestora. Astfel, construcția va găzdui zimbrii, oferindu-le acestora un mediu propice, în special în sezonul rece, dar și în situația în care în amplasament ar trebui să se adăpostească femele cu pui.

Lucrările sunt deja începute și au ajuns la un stadiu de 30%, în acest moment fiind montați stâlpii. Spațiul este unul generos, cu posibilitatea adăpostirii unei întregi turne de zimbri, iar după finalizarea lucrărilor Grădina Zoologică Pitești urmează să facă demersurile pentru achiziționarea animalelor. În acest moment, nu se cunoaște însă câți zimbri ar putea veni la Pitești, momentul când vor sosi sau proveniența acestora, aceste detalii urmând să fie stabilite după ce proiectul va fi terminat. Finalizate în prezent sunt lucrările la un fânar, unde vor fi depozitate furajele de volum.

Adăpostul, cu o suprafață de 60 m², va avea forma unei căsuțe, cu două compartimente. Unul dintre ele va fi închis și va conține iesele, fereastră și ușă de acces, iar cel de-al doilea va fi deschis, de forma unei polate, unde zimbrii se vor putea hrăni, iar vizitatorii îi vor putea vedea. Compartimentul exterior va avea și un acoperiș, pentru a proteja animalele de intemperiile din sezonul rece.

Valoarea totală a proiectului este de 416.500 lei, TVA inclus, dintre care 395.675 lei valoare de execuție și 20.825 lei valoare de proiectare. Lucrările au început la data de 31 octombrie, iar termenul de finalizare este de trei luni de la startul lucrărilor, adăpostul urmând să fie finalizat la sfârșitul lunii ianuarie.

Nu este o siguranță, demersurile pot dura, pentru că trebuie să îndeplinim niște condiții. Deocamdată, acesta este începutul, nu putem să dăm un termen. În momentul în care achiziționăm un animal, trebuie să facem dovada spațiului.

 

Întoarcerea zimbrilor la Pitești ar însemna pentru mulți întoarcerea în copilărie. Înainte, Grădina Zoologică era numită «La zimbri». Acum 30 de ani, locația a aparținut Ocolului Silvic. Grădina Zoologică era poziționată în Ștrand, dar în 1970-1971, când au fost inundațiile mari, s-au înțeles ca o parte din zona de aici să fie acordată Grădinii Zoologice și, ulterior, dumnealor au cedat toată suprafața. Și eu, copil fiind, știam Grădina Zoologică «La zimbri». În momentul în care am gândit această investiție, am avut în vedere că va aduce plusvaloare, mai ales că am fost ultima grădină zoologică din care au plecat zimbrii.

 

De la Pitești, ultimul zimbru a fost luat în 1990 și dus la Hațeg. De acolo a intrat într-un proiect de reproducție cu material genetic adus din străinătate, pentru că au intrat cei de la Romsilva într-un proiect de cercetare, de readucere și relocare a zimbrilor în pădurile din România.”, a declarat, pentru publicația „Ancheta”, Nușa Popescu, managerul Grădinii Zoologice Pitești. 

 

 


Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Biblioteca Județeană va trece printr-un proces de reabilitare energetică

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/berta-dima/" target="_self">Berta Dima</a>

Articol scris de Berta Dima

Absolventă a programului de master Jurnalism Tematic, Universitatea București, experiență în presă din anul 2020, pasionată de domeniul social.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Pitești | Romsilva | Vedea | Zoo Pitești

Ultimele articole