Argeșean REȚINUT după ce a încălcat ordinul de protecție față de fosta concubină!

de | 17.12.2023 14:41 | Eveniment, Mioveni

Un bărbat de 30 de ani din Mioveni a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce a încălcat ordinul de protecție față de fosta concubină.

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Mioveni au continuat cercetările într-un dosar penal, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunii de încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie a oricăreia dintre măsurile dispuse prin ordinul de protecţie și amenințare, și au reținut un bărbat de 30 de ani, din Mioveni”, se precizează într-un comunicat transmis de IPJ Argeș. 

În urma cercetărilor efectuate de polițiști s-a stabilit că, în perioada 12-14 decembrie, bărbatul din Mioveni ar fi amenințat-o telefonic, pe fosta concubină, cu acte de violență, chiar dacă pe numele său, era emis, de către instanța competentă, un ordin de protecție.

Argeșeanul a fost reținut apoi trimis în instanță unde s-a decis arestarea lui preventivă pentru 30 de zile.

După administrarea probatoriului, la data de 15 decembrie a.c., bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, ulterior fiind prezentat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, în fața instanței, care a dispus măsura arestului preventiv pentru 30 de zile”, se mai arată în comunicat.

 

Foto descriptiv

 


Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Piteștean de 36 de ani – prins conducând prin oraș, fără permis și băut!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Argeș | Mioveni | Pitești

Ultimele articole