Uniunea Artiștilor Plastici din România îşi exprimă profundul regret faţă de trecerea în eternitate a unuia dintre cei mai valoroși artişti şi oameni de cultură din țara noastră, sculptorul Vlad Ciobanu.”, au transmis reprezentanții Uniunii Artiștilor Plastici din România
Vlad Ciobanu a primit numeroase premii
De-a lungul carierei sale, Vlad Ciobanu a fost distins cu numeroase premii. Printre acestea se numără Premiul Concursului pentru Desen și Sculptură „Amici del Pomero” din Milano, Italia (1985), Premiul Uniunii Artiștilor Plastici pentru Artă Ambientală (1999), și Medalia de aur „Dantesca” din Ravenna, Italia (1999).
El a participat la simpozioane naționale și internaționale și a avut expoziții personale sau de grup în țară și în străinătate, inclusiv în Olanda, Italia, Spania, Serbia, Bulgaria, Austria, Germania și Franța.
În anul 2004, a fost recunoscut drept cel mai bun sculptor român. Printre monumentele semnate de artist se numără „Eroul Necunoscut” în Alexandria, „Regele Ferdinand” în Alba Iulia și „Dimitrie Cantemir” în Onești.
Artistul a primit Premiul „Restitutio. Brâncuși”
Vlad Ciobanu a fost, de asemenea, coordonator și curator al Simpozionului Internațional de Sculptură „Atelierele Brâncuși” de la Târgu Jiu, având această responsabilitate în mai multe ediții.
De asemenea, el a scris numeroase articole, comunicări şi eseuri despre Brâncuşi în publicaţiile „Academica”, „Brâncuşi”, „Viaţa Românească”, „România Literară”, „Confesiuni” ş.a.
În 2021, la Târgu Jiu, cu ocazia Colocviilor Brâncuși, artistul a primit Premiul „Restitutio. Brâncuși” al Asociației cultural-istorice Pleniceanu, premiu oferit anual celor care prin activitatea lor contribuie la popularizarea operelor şi personalităţii sculptorului naţional.
Uniunea Artiștilor Plastici din România transmite condoleanţe familiei, rudelor şi tuturor celor care l-au cunoscut și admirat.”, a transmis cu regret Uniunea Artiștilor Plastici din România.
Sursă foto:
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Tânăr de 21 de ani, prins în timp ce făcea drifturi în Pitești! A fost amendat și lăsat fără permis