Cetatea Poenari se redeschide la vară, lucrările de restaurare și consolidare au ajuns la 80%

de | 18.02.2024 23:07 | Din ediția tipărită, Județean, Lifestyle

Lucrările de restaurare și consolidare la Cetatea Poenari sunt în stadiu avansat, ajungând la aproximativ 80%. Atracția turistică se va redeschide la vară, odată ce lucrările vor fi finalizate.

Cetatea Poenari a fost închisă încă din toamna anului 2021, când a intrat într-un amplu proces de restaurare și consolidare pe fonduri europene. În funcție de condițiile meteo, obiectivul turistic se va redeschide pentru public în perioada mai-iulie, după terminarea lucrărilor. La Cetatea lui Vlad Țepeș, una dintre cele mai cunoscute atracții turistice din județul Argeș, s-au reconsolidat zidurile, efectuându-se totodată și o cercetare arheologică. De asemenea, se fac și foarte multe lucrări de consolidare, cum ar fi un acoperiș de sticlă pentru a proteja de intemperii, injecții de ciment, înlocuirea cărămizii. Au fost reparate și cele peste 1400 de trepte și s-a refăcut și gardul.

Cetatea-Poenari

Obiectivul turistic a mai fost reabilitat în anii 1968-1971, iar actualul proiect are o valoare de 20,1 milioane de lei cu TVA, din care proiectarea a costat 1,2 milioane lei, asistența tehnică din partea proiectantului – 190.400 lei, iar execuția propriu-zisă a lucrărilor se ridică la 18,7 milioane lei. Redeschiderea către public a cetății este așteptată cu entuziasm de turiști, care se interesează constant de stadiul lucrărilor. Odată cu finalizarea procesului de restaurare și consolidare, zona va fi din nou redată turismului, iar vizitatorii vor avea șansa să cunoască fortăreața domnitorului Vlad Țepeș

Dracula Fest 2 - Cetatea Poenari se redeschide la vară, lucrările de restaurare și consolidare au ajuns la 80%

Cetatea Poenari nu este însă singurul obiectiv aflat în restaurare. De asemenea, Galeria de Artă „Rudolf Schweitzer-Cumpăna” din Pitești, dar și Muzeul Județean Argeș se află în proces de transformare, lucrările ajungând tot la stadiul de 80%. După finalizare, în aceste cazuri, va trebui însă efectuată organizarea expozițiilor, redeschiderea având loc abia după încheierea acestui ultim pas.

Se lucrează la toate trei proiectele. Cetatea Poenari este cea mai complexă lucrare dintre cele trei, fiind sub cerul liber. Dacă am avut undeva la 60.000-80.000 de vizitatori pe an înainte de pandemie și de venirea urșilor, acum, cu cetatea restaurată, cred că vom dubla acest număr, sau vom sări de 100.000, ceea ce este extrem de important atât pentru obiectiv, cât și pentru întreaga zonă, tot ce înseamnă turism. Pentru problema urșilor am făcut acel gard electric, care va rămâne și acum, va fi funcțional. Este o măsură de protecție obligatorie. La Galeria de Artă și la Muzeul trebuie organizate expozițiile. După ce se termină lucrările și se recepționează clădirile, trebuie făcute niște verificări, măsurători, privind temperatura, urmiditatea din încăperi, trebuie făcut proiectul de expoziție și începută amenajarea”, a declarat pentru publicația „Ancheta” Cornel Popescu, directorul Muzeului Județean Argeș.

 

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Argeșenii – încurajați să transmită autorităților prin Facebook ce experiență au avut cu sistemul medical din județ!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/berta-dima/" target="_self">Berta Dima</a>

Articol scris de Berta Dima

Absolventă a programului de master Jurnalism Tematic, Universitatea București, experiență în presă din anul 2020, pasionată de domeniul social.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Cetatea Poenari | Cornel Popescu | Cumpăna | Pitești