Liberalii argeșeni anunță că astăzi în ședința Biroului Permanent Județean (BPJ) a PNL Argeș au fost validați noi colegi: ”PNL Argeș devine și mai puternic!”. Despre noii membrii liberalii argeșeni explică că ”sunt oameni valoroși, cu experiență în activitatea publică, vin din administrație și aduc plus valoare organizației județene și desigur, comunităților din care provin”.
Pe lista noilor membrii sunt: Ion Pîrnuță, viceprimarul comunei Rucăr (a fost la PSD), Vasile Ungureanu, viceprimarul comunei Valea Iașului (a fost la PRO România) și Iuliana Claudia Oprescu (a fost la PRO România), consilier local în comuna Șuici. Aceștia au decis să se alăture PNL Argeș și au fost votați, astăzi, cu unanimitate de voturi ca parte a echipei liberale. ”Le urăm bun venit și succes în activitatea politică și administrativă”, este mesajul celor de la PNL Argeș pentru aceștia. Tot astăzi, în BPJ, au fost validate mai multe adeziuni care au venit din partea organizațiilor Pitești, Curtea de Argeș, Lunca Corbului, Merișani, Rucăr, Ștefănești, Țițești și Șuici.
PNL Curtea de Argeș și-a întărit rândurile cu foarte mulți tineri. Președintele Cosmin Petrescu a prezentat Biroului 50 de adeziuni.
“Mă bucură foarte mult faptul că din cei 50 de noi colegi, 40 sunt tineri și au decis să se alăture organizației noastre după evenimentele pe care le-am pregătit în municipiu și care se adresează lor. Asta dovedește că facem bine!”, a precizat Cosmin Petrescu, președintele PNL Curtea de Argeș.
”Argeșenii împreună, uniți, pot face județul ăsta să arate mai bine!”
”Ne pregătim de alegeri!
M-am încărcat de energie încă de la prima oră de la colegii mei din echipa de campanie și BPJ!
Am luat decizii importante. Le-am urat bun venit candidaților la primăriile de la Rucăr, domnul Ion Pîrnuță, și Valea Iașiului, domnul Vasile Ungureanu
Doamna Claudia Oprescu, consilieră, e candidata noastră la primăria comunei Șuici.
Au tot sprijinul nostru pentru a reuși.
Am primit membri noi și am stabilit un calendar cu obiective concrete. Organizarea e totul! Pentru că viitorul argeșenilor este prioritate pentru PNL Argeș.
De aceea, am discutat și despre dezvoltare prin proiectul #Pitești Tech City. Și aici, sprijinul candidatului PNL la Primăria Pitești, Mihai Coteț, este de importanță maximă.
Problemele întregului județ le-am dezbătut cu prefectul Radu Perianu, un profesionist al administrației locale.
Dar pentru a avea succes pe toate flancurile, e nevoie de unitate. Argeșenii împreună, uniți, pot face județul ăsta să arate mai bine!”, a fost mesajul transmis de președintele PNL Argeș, Alina Gorghiu, pe pagina de Facebook.
Sursă foto: PNL. Argeș.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Mărțișoarele din lână de la oile din Muscel ajung în Senatul României