Accident teribil în Vâlcea: Doi muncitori au fost îngropați de vii sub un mal de pământ

de | 06.03.2024 17:00 | Eveniment, Știri

Un accident grav de muncă s-a petrecut în Vâlcea, acolo unde doi muncitori au fost prinși sub un mal de pământ, în localitatea Sinești, județul Vâlcea.

Forțele din cadrul Detașamentului de Pompieri Drăgășani și Stației de Pompieri Grădiștea intervin de urgență cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare, un container multirisc, un autocamion cu materiale de construcții.

La fața locului se deplasează o ambulanță SMURD și două ambulanțe SAJ, intervin în acest moment, pentru salvarea a două persoane, surprinse de un mal de pământ, în localitatea Sinești.

Echipajele operative de intervenție au stabilit că o persoană este surprinsă până la brâu, iar cea de-a doua este acoperită complet.

Prima persoană, care a fost surprinsă pe jumătate de malul de pământ a fost predată conștientă echipajului SMURD. Se depun eforturi pentru extragerea celei de-a doua persoane.

Cele două victime au 44 și 50 de ani și lucrau la șanțurile pentru canalizare.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

O angajată a Primăriei Calopăr din Dolj a fost găsită fără viață la locul de muncă!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/raluca-balasa/" target="_self">Raluca Bălașa</a>

Articol scris de Raluca Bălașa

Studentă a Facultății de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie, Jurnalism, pasionată de fotografie și content media, voluntară în cadrul redacției UPIT Media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Dolj | Vâlcea