Liderii organizației județene a PSD Argeș au organizat vineri o conferință de prezentare a noilor membrii. Astfel, Ion Mînzînă, președintele PSD Argeș și al Consiliului Județean, Cristian Gentea, prim-vicepreședinte al PSD Argeș și primar al municipiului Pitești, Remus Mihalcea, prim-vicepreședinte PSD Argeș și deputat, Simona Bucura-Oprescu, secretar executiv al PSD Argeș și ministru al Muncii și Solidarității Sociale, împreună cu senatorii și deputații PSD Argeș, au anunțat venirea la PSD a unor noi colegi, aleși locali performanți.
Patru primari, dintre care trei de la PNL și unul independent, au ales să vină în echipa PSD Argeș. Printre aceștia se află și primarul liberal cu cel mai bun scor electoral la nivel național obținut în alegerile locale din septembrie 2020, anunță cei de la PSD Argeș, în informarea transmisă. Este vorba despre ”Cosmin Ion Ștefan, primarul comunei argeșene Hârtiești, care în 2020 s-a bucurat de sprijinul a 90,16% dintre alegătorii cu drept de vot din comună. Cosmin Ion Ștefan a punctat în mod clar motivele pentru care a ales să intre în familia PSD Argeș, principalul fiind acela că PSD a demonstrat prin fapte că este dedicat dezvoltării județului și localităților acestuia”.
”Pentru a continua cu succes lucrările și proiectele pe care le avem în execuție la acest moment în localitatea Hârtiești am decis să mă alătur unei echipe puternice, unei echipe unite, echipa PSD Argeș. O echipă care a demonstrat nu cu vorbe, ci cu fapte, care a demonstrat că este dedicată în totalitate cetățenilor din acest județ”, a declarat Cosmin Ion Ștefan, primar al comunei Hârtiești, potrivit sursei citate.
Sursă foto: PSD Argeș.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
3 consilieri PNL din Pitești au trecut la PSD! La fel alți 4 primari și 1 viceprimar din rural!