DentOne Clinic – Cele mai frecvente anomalii dentare și soluții de tratament pentru copii

de | 05.04.2024 11:20 | Câmpulung Muscel, Din ediția tipărită, Lifestyle

Pentru un zâmbet sănătos, vizita la stomatolog trebuie să devină parte din rutină, chiar și în rândul celor mai mici dintre pacienți.

Din păcate, în practica mea, am observat foarte frecvent anomalii dentare în rândul copiilor.”, ne mărturisește medicul Oana Nicolescu, care are și compentență în pedodonție, din cadrul DentOne Clinic Câmpulung.

DentOne Clinic

Din experiența sa din cabinet, dar și din cazurile prezentate în cadrul seminariilor de profil la care a participat, medicul Oana Nicolescu ne-a explicat care sunt cele mai frecvente afecțiuni întâlnite la pacienți.

În urma unei analize asupra fișelor pacienților noștri, am constatat, cu regret, faptul că unu din trei pacienți suferă de anomalii dentare. Aici ne referim la cea mai întâlnită formă: anodonția parțială sau hipodonția. De cele mai multe ori, aceasta este însoțită de incongruența dento-alveolară cu înghesuire, la care se adaugă și o problemă ocluzală. Incongruența dentară cu înghesuire reprezintă diagnosticul pentru dinții înghesuiți. Astăzi, această patologie este întâlnită atât de frecvent, încât a devenit ceva aproape normal. Cauzele sunt multiple, bineînțeles, de la o transmitere genetică (cineva din familie care a mai avut) până la probleme de dezvoltare osoasă ce duc la malocluzii dentare. Anodonția partială sau hipodonția, în schimb, este un pic mai gravă. Ea reprezintă absența congenitală a unuia sau a mai multor muguri dentari. Se poate întâlni și în dentiția «de lapte», dar mult mai des în cea definitivă, unde repercusiunile sunt mai mari.”, ne-a declarat medicul stomatolog Oana Nicolescu.

DentOne Clinic

▼ În jurul vârstei de 6-7 ani, se recomandă o consultație la stomatolog și o radiografie dentară

Explicația pentru aceste probleme stomatologice este destul de surprinzătoare.

Această anomalie nu are o cauză specifică. Pe lângă o cauză genetică, cea mai plauzibilă explicație este «involuția» noastră. Practic, astăzi, pentru a ne alimenta, nu mai avem nevoie de atât de mulți dinți, totul este foarte procesat, iar corpul consideră că nu mai avem nevoie de toți dinții. Această teorie a «involuției» explică lipsa dinților ca fiind o tranziție spre o viitoare formulă dentară ce va cuprinde un incisiv, un canin, un premolar și doi molari.

 

Frecvent lipsesc molarii  de minte, practic a treia pereche de măsele, dar aceasta nu mai este o problemă și nu se mai consideră o anomalie. În schimb, atunci când lipsește un premolar sau un incisiv lateral, situația se schimbă. Acest lucru poate duce la probleme dentare serioase dacă nu se tratează la timp și mai ales atunci când se asociază cu înghesuirile dentare și malocluziile.”

DentOne Clinic

Dar există și tratament, oferit de medicul stomatolog specialist.

Tratamentul acestor anomalii este unul simplu. O colaborare între medicul stomatolog ce va depista problema și medicul ortodont ce va rezolva problema. Cazurile pot fi ușoare până la foarte severe, unde este necesară o colaborare cu un medic chirurg oro-maxilo-facial. Aceste cazuri sunt extrem de rare, dacă tratamentul se începe devreme. Acesta este motivul pentru care prevenția este atât de importantă. Cu cât o problema e mai mică, cu atât rezolvarea e mai rapidă. De durată, e adevărat, dar mai rapidă. Și tot acesta este argumentul pentru care în jurul vârstei de 6-7 ani se recomandă o consultație la medicul stomatolog și o radiografie dentară.”, a mai adăugat medicul Oana Nicolescu.

Cu o grijă deosebită față de confortul pacientului, pentru care caută soluțiile optime de tratament, medicul stomatolog Oana Nicolescu, cu competență în pedodonție, activează alături de medicul Dan Popescu, ce are competență în implantologie, în cadrul DentOne Clinic Câmpulung. Unitatea nu doar că are profesioniști dedicați, dar și dotări de ultimă generație, care oferă cel mai bun suport pentru stomatologi și pacienți, ca să adopte soluția adecvată de tratament.

DentOne Clinic este situat în municipiul Câmpulung, str. Maior Giurăscu, nr. 3.

Pentru informații și programări, puteți apela 0799009390 sau e-mail receptie@dentoneclinic.ro.

 

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Irina Rimes cântă la Simfonia Lalelelor!

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Câmpulung Muscel | DentOne Clinic