Programul Simfoniei Lalelelor 2024. În Lunca Argeșului, Irina Rimes și ”Zdob și Zdub” într-un spectacol prezentat de Daniel Buzdugan

de | 17.04.2024 15:20 | Lifestyle, Pitești

Administrația locală din Pitești a pregătit de Simfonia Lalelelor 2024 un program diversificat. În programul evenimentului două momente sunt așteptate cu sufletul la gură de cetățeni: Parada Florilor și spectacolul din Lunca Argeșului, unde sunt așteptați să urce pe scenă Irina Rimes și ”Zdob și Zdub” în prezentarea lui Daniel Buzdugan.

Simfonia Lalelelor – cea mai importantă și mai cunoscută manifestare dendro-floricolă, social-culturală, artistică, sportivă și comercială a Piteștiului și un evenimentul emblematic datorită căruia municipiul este supranumit ”Orașul lalelelor” își așteaptă și în acest an vizitatorii cu o serie de evenenimente diversificate. Simfonia Lalelelor a fost desfășurată pentru prima oară în anul 1978 și de atunci se organizează în fiecare primăvară, în luna aprilie. Așa cum spuneam cuprinde o expoziție și târg dendro-floricole, manifestări culturale, artistice și sportive diverse, cu participare națională și internațională.

Organizatorii au stabilit programul ediției a 47-a (19 – 21 aprilie 2024):

Vineri, 19 aprilie:

  • 10:00 -11:30: Festivitate oficială – Filarmonica Pitești;
  • 11:30 – 12:15: Parada Florilor – strada pietonală (Piața Milea – Piața Primăriei);
  • 12:15: Deschiderea oficială a festivalului – Piața Primăriei;
  • 12:30: Deschiderea oficială, în Parcul ”Lunca Argeșului”: pavilion expozițional, grădinile amenajate de elevi, ateliere de creație și design floral, expoziția florală în aer liber, târgul de flori etc.;
  • 13:00 – 15:30: Spectacol de muzică și dans (Latin Street Dance, Total Dance, Catedra de Muzică a UPB – Centrul Universitar Pitești) – scena în aer liber, Parcul ”Lunca Argeșului”;
  • 16:00 – 18:30: Simpozion tehnico – științific al celei de-a 47-a ediții a Simfoniei Lalelelor – Institutul de Cercetare Pomicolă Mărăcineni;
  • 19:30: Concert extraordinar al Filarmonicii Pitești (dirijor Tiberiu Dragoș Oprea, pianist Ștefan Doniga), invitați speciali: soprana pop-opera Iana Novac și formația DISTINTO – scena în aer liber, Parcul ”Lunca Argeșului”.

Sâmbătă, 20 aprilie:

  • 12:00 – 18:00: Ateliere de creație și design floral – pavilion expozițional, Parcul ”Lunca Argeșului”;
  • 16:00 – 20:00: Spectacol de muzică și dans, pe scena din Parcul „Lunca Argeșului” – Centrul Cultural, Palatul Copiilor, Musicando con Adina Sima, școlile de dans: ”Straja hojam”, ACS Athletic Sports Dance & Gymnastics, Dance Flow Academy și Total Dance;
  • 20:00: Spectacol extraordinar – Irina Rimes și formația ”Zdob și Zdub”, prezentator Daniel Buzdugan – scena în aer liber, Parcul ”Lunca Argeșului”.

Duminică, 21 aprilie:

  • 09:30-10:30: Zumba cu Alexandra Tomulescu;
  • 11:00 – 14:00: Spectacol de folclor (muzică și dans) în Parcul ”Lunca Argeșului”: Palatul Copiilor, Centrul Cultural, Comunitatea Elenă (Ansamblul de dansuri ”Filia”, Grupul vocal ”Elada”, Duet vocal Ana Maria & Sebastan), Centrul Județean de Cultură și Arte Argeș;
  • 12:00 – 15:00: Ateliere de creație și design floral – pavilion expozițional, Parcul ”Lunca Argeșului”;
  • 15:00 – 17:00: Spectacol extraordinar susținut de Orchestra „Doina Argeșului” – scena în aer liber, Parcul ”Lunca Argeșului”.

Parteneri & sponsori

Municipiul Pitești, prin Salpitflor, Centrul Cultural și Filarmonica Pitești organizează și această ediție. Avem parteneri numeroși: Institutul de Cercetare – Dezvoltare pentru Pomicultură Pitești-Mărăcineni ni se alătură – reluând tradiția simpozioanelor de prezentare a cercetătorilor în horticultură, Consiliul Județean Argeș, prin Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Golești și Centrul Județean pentru Cultură și Artă, Inspectoratul Școlar Județean Argeș, Universitatea Politehnică București – Centrul Universitar Pitești, prin Facultatea de Științe, specializările Horticultură și Biologie, și Facultatea de Muzică, implicată atât în expoziție, cât și în manifestările cultural – educaționale din spațiul public, Fundația Culturală Ilfoveanu & Badea, Memorialul Închisoarea Pitești, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România.

  • Cetățeanul de onoare dr. ing. Ilariu Isac – ”părintele Simfoniei” – ne este consilier în organizare.

Sponsorii primesc mulțumiri: Catena, Vodafone, Euro Tehno Grup, Intens Prest, Argeș Mall, Auchan, Supernova, Caroli, Beautiful Company.

Voluntari, studenți ai celor două universități – ”Constantin Brâncoveanu” și Politehnica București – Centrul Universitar Pitești, se implică în organizarea Simfoniei Lalelelor!

Transport gratuit

Expoziția fiind în parcul Lunca Ageșului, pentru a nu exista problema lipsei locurilor de parcare, avem cursă Publitrans regulată, gratuită, din 30 în 30 de minute, de la Teatrul ”Alexandru Davila” în parc și retur, după următorul program: vineri, 19 aprilie, în intervalul orar 14:00 – 21:00, sâmbătă și duminică, 20 și 21 aprilie, interval orar 10:00 – 21:00.

Pitești Museum Pass

Vizitatori români și străini sunt așteptați la ediția acestui an a Simfoniei Lalelelor pentru a se bucura de expoziția florală, de parc, dar și de evenimentele culturale și de atracțiile gastronomice.

În premieră pentru Orașul Lalelelor, a fost lansat biletul unic sub formă de cod QR ”Pitești Museum Pass” – printr-un parteneriat încheiat de agenția de turism Romanian Adventures cu: Primăria Municipiului Pitești, Muzeul Golești, Fundația Culturală Ilfoveanu & Badea și Memorialul Închisoarea Pitești. Acesta oferă turiștilor acces la o serie de muzee din Pitești și din zona metropolitană, pentru a descoperi bogăția culturală și istorică a orașului nostru.

Sursă foto: Facebook Primăria Municipiului Piteștri, FGacebook Irina Rimes, Facebook Zdob și Zdub și Facebook Daniel Buzdugan.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Zăpadă în aprilie. Zonele unde a nins ca în povești

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare: