Un bărbat de 57 de ani, din județul Giurgiu, a fost prins băut la volan de două ori în aceeași zi. Mai mult de atât, el avea și permisul suspendat.
Potrivit news.ro, bărbatul din localitatea Ulmi a fost oprit prima dată, luni după-amiază, la ora 16.15, în localitatea Bolintin Vale.
El a fost testat cu aparatul etilotest, acesta indicând valoarea de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat. Având în vedere rezultatul testării, șoferul fost dus la spital, pentru recoltarea probelor biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
De asemenea, în urma verificărilor, oamenii legii au constatat că bărbatul avea și dreptul de a conduce suspendat.
Două ore mai târziu, la ora 18.15, bărbatul a fost depistat din nou în trafic. De această dată, testarea alcooltest a indicat valoarea de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost din nou condus la spital, pentru recoltarea probelor biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Bărbatul este acum cercetat pentru conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice şi conducerea unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată
Foto descriptiv: ordinea.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Activități preventive desfășurate de polițiștii argeșeni în școli