Moștenirea Brătienilor – prilej de declarații „tandre” între PSD și PNL

de | 18.04.2022 18:22 | Cultură, Județean, Politic

Dincolo de a populariza măsurile guvernului pe care îl reprezintă, fiecare trăgând pe turta sa cât mai multă spuză, PSD și PNL s-au și contrat pe fraternitatea unor realizări. Totul a pornit de la afirmațiile deputatului PSD, Nicolae Georgescu, potrivit căruia partidul său are mult mai multe merite în reabilitarea patrimoniului care a aparținut Brătienilor.

Postare Nicolae Georgescu

Nicolae Georgescu (PSD): „Membrii PSD au făcut demersuri concrete pentru aducerea casei Brătienilor în circuitul public”

În urma demersurilor realizate de către ministrul PSD al Culturii, Lucian Romașcanu, a fost aprobat raportul negocierii Acordului-cadru dintre România și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, în valoare de 216 milioane de euro, pentru susținerea proiectului privind reabilitarea patrimoniului construit și a clădirilor cu destinație culturală.

Proiectul vizează realizarea unor obiective de investiţii de importanţă semnificativă pentru țara noastră, dar pe mine, în calitate de argeșean, mă bucură cel mai mult faptul că în lista monumentelor istorice se regăsește Vila Florica de la Ștefănești, dată recent în folosință Muzeului Național Brătianu, precum și Vila lui Ion I.C. Brătianu din București, dată uitării de administrația USR-PNL-PMP a Capitalei.

După ce fostul ministru al Culturii, deputatul social-democrat Ionuț Vulpescu, a făcut demersurile pentru intrarea în patrimoniul statului a simbolului liberalismului românesc, iar clădirea a fost cumpărată în 2017, în mandatul domnului Romașcanu, astăzi, tot domnul Romașcanu, tot PSD, include acest muzeu într-un amplu program de restaurare.

Fără supărare, dar membrii PSD sunt cei care au făcut demersuri concrete pentru aducerea casei Brătienilor în circuitul public. Tot membri ai PSD îi vor reda strălucirea de odinioară.”, a transmis Nicolae Georgescu.

Cătălin Andrei (PNL): „O tentativă arogantă de a asuma un proiect care nu îi aparține”

Mihai Alexandrescu si Catalin Andrei

Loviți fix în ceea ce îi doare mai tare, revendicarea patrimoiului Brătienilor, reacția liberalilor argeșeni nu a întârziat.

Constat cu amărăciune că nu există decență în codul politic al PSD Argeș. Postarea deputatului Nicolae Georgescu reprezintă o tentativă arogantă de a asuma un proiect care nu îi aparține și o încercare de a stârni reacții și iritare în rândul liberalilor. Este regretabil că PSD Argeș își atribuie și promovează acest mesaj. Chiar dacă istoria Vilei Florica este strâns legată de istoria PNL, noi, liberalii, nu dorim să politizăm Muzeul Național Brătianu. Acesta aparține patrimoniului cultural național.

Domnule Georgescu, umblați cu jumătăți de adevăruri, urmăriți să atrageți PNL într-un conflict al declarațiilor și încercați să manipulați opinia publică. Pe deasupra, o faceți prost, fără să luați în considerare dovezile istorice. Ca să nu rămâneți pentru restul vieții într-o eroare, doresc să vă expun evenimentele așa cum s-au petrecut cronologic:

» 13 noiembrie 2017. Statul român, prin Ministerul Culturii, a achiziționat bunul de patrimoniu național Conacul Brătienilor– Vila Florica, odată cu semnarea contractului de vânzare-cumpărare dintre minister și proprietari. Doi ani a funcționat ca centru cultural.

» 18 decembrie 2019. Camera Deputaților a adoptat proiectul de lege inițiat de doi deputați PNL, Dănuț Bica și Gigel Știrbu, privind transformarea Vilei Florica în Muzeul Național Brătianu.

» 16 ianuarie 2020. A fost publicată în Monitorul Oficial legea 15/2020 privind înființarea Muzeului Național Brătianu.

» 28 octombrie 2021. Guvernul a aprobat «Memorandumul privind Nota mandat de negociere a Acordului-Cadru de împrumut dintre România și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, în valoare de 216 milioane de euro pentru susținerea proiectului privind reabilitarea patrimoniului construit și modernizarea unor clădiri culturale din România», printre care și MNB. Guvern PNL, ministru liberal al Culturii, Bogdan Gheorghiu.

» 14 aprilie 2022. Ministrul Culturii, Lucian Romașcanu, a participat la Briefingul de presă de la finalul ședinței de guvern, unde a explicat mecanismul de funcționare al Acordului-cadru menționat despre moștenirea Brătienilor din Argeș.

Domnule deputat, ați promovat la nivel de laudă personală un briefing de presă al ministrului actual al Culturii, în care a explicat cum funcționează acordul semnat de Guvernul PNL în 2021. Cât despre faptul că «membrii PSD au făcut demersuri concrete pentru aducerea casei Brătienilor în circuitul public (…) și îi vor reda strălucirea de odinioară», vă aduc aminte că asta s-a redus doar la chefurile pe care le-au organizat mai marii dumneavoastră de la județ în incinta actualului muzeu. Quod erat demonstrandum, domnule deputat!”, a transmis Cătălin Andrei, purtătorul de cuvânt al PNL Argeș.

Ceva mai detașată, Alina Gorghiu, președintele interimar al PNL Argeș, a comentat:

Când ursul nu are coadă sau când județul Argeș e aproape de momentul în care o să afle că unii parlamentari PSD serveau cafeaua cu familia Brătienilor și că, noroc cu ei, PNL împlinește pe 24 mai 147 de ani….”


Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/iulia-badulescu/" target="_self">Iulia Bădulescu</a>

Articol scris de Iulia Bădulescu

Jurnalist cu 21 de ani de experiență în presă, fiind specializată pe secțiunile de politică, administrație și pamflet, cu abilități editoriale complexe. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Camera Deputaților | Dănuț Bica | Nicolae Georgescu | Vila Florica