Comisia de negoiciere a obținut o reducere de peste 90.000 euro pentru loturile necesare ADP.
Sediul Administrației Domeniului Public (ADP) Pitești se află în str. Obor, nr.3, în zona Târgu din Vale, pe o suprafață ce nu îi aparține în totalitate, fiind intercalate și terenuri ale unor persoane fizice. S-a ajuns în această situație și în urma retrocedărilor dispuse de instanță, care a decis punerea în posesie chiar în curtea ADP Pitești. Pentru a ”întregi suprafața”, după cum s-a exprimat primarul Cristian Gentea, s-a decis achiziția a 7 terenuri, în suprafață totală de 4.406 mp, toate aflate în curtea ADP Pitești.
Conform evaluării efectuate de către Alfa Prospect RC SRL, evaluator autorizat ANEVAR, valoarea celor 7 loturi se ridica la 381.200 euro, însă în urma negocierii a fost diminuată substanțial.
Pe data de 20 aprilie a avut loc negocierea prețurilor pentru terenurile din str. Obor nr. 3, la care au participat reprezentanții Comisiei de Negociere și reprezentanții proprietarilor. În urma discuțiilor s-au stabilit următoarele sume:
– 85 euro/mp pentru terenul de 702 mp
– 65 euro/mp pentru terenurile în suprafață de: 937 mp, 623 mp și 1336 mp;
– 50 euro/mp pentru terenurile în suprafață de: 409 mp, 44 mp și 355 mp.
În total, pentru cele 7 terenuri, s-a ajuns la suma de 288.310 euro, cu 92.890 euro mai puțin decât în raportul de evaluare.
Citește, de asemenea, pe anchetaonline.ro