Ministerul de Externe al Bulgariei a emis, în cursul acestei zile, o avertizare prin care solicită cetățenilor bulgari să „părăsească imediat” Republica Moldova. De asemenea, oficialii îndeamnă oamenii să anuleze orice tip de călătorie în Republica Moldova.
Bulgarii care se află deja în Moldova sunt sfătuiți să folosească orice mijloc de transport disponibil pentru a pleca din țara respectivă.
De asemenea, recomandă rezidenților temporari sau permanenți în Moldova să se înregistreze pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe: https://www.mfa.bg/bg/embassyinfo/moldova.
În cazul în care au nevoie de asistență, cetățenii bulgari din Moldova pot contacta ambasada noastră din Chișinău la adresa str. București nr. 92, telefon: +373 22 23 89 10, fax: +373 22 23 79 78, precum și la gardă. Telefoane în timpul programului de lucru: + 373 22 23 79 83, + 373 22 23 89 10”, se anunță în comunicatul de presă transmis de Sofia.
Ce transmite Republica Moldova
În acest context, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene de la Chișinău a transmis că anunțul al MAE bulgar ar face parte din protocolul de siguranță al țării, în urma incidentelor care au avut loc în Transnistria. De asemenea, se menționează faptul că transmiterea avertismentelor de călătorie este frecvent întâlnită și că aprecierea nivelurilor de alertă este stabilită în fiecare stat în mod diferit.
În legătură cu ridicarea nivelului de alertă de către Ministerul Afacerilor Externe al Bulgariei, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene face următoarele precizări: anunțul difuzat de către Centrul de criză al MAE bulgar face parte din protocolul de siguranță al acestei țări că urmare a înregistrării recente a incidentelor din regiunea transnistreană a țării noastre”, se anunță în mesajul al MAEIE.
Amintim că în regiunea separatistă Transnistria au avut loc trei explozii. Conform guvernului de la Chișinău, aceste incidente ascund provocări care au ca scop destabilizarea regiunii și atragerea în războiul din Ucraina. În regiunea transnistreană a fost instituit cod roșu de „pericol terorist”.
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis că acțiunile pornesc de la forțele din interiorul regiunii, forțe pro-război care urmăresc să destabilizeze situația în zona respectivă.
Presa din Rusia: România ar putea invada Transnistria
În cursul zilei de joi, au apărut informații venite din presa rusă, conform cărora România ar fi interesată de destabilizarea Transnistriei și că războiul din Ucraina ar reprezenta un pretext pentru unirea României cu Moldova. În acest fel, Bucureștiul ar putea rezolva problema separatismului transnistrean cu ajutorul NATO, potrivit cotidianului rusesc Pravda. Mai mult, presa din Moscova a scris că țara noastră ar fi prima candidată pentru lovituri cu rachete Kalibr.
Analistul politic Bogdan Chirieac a transmis, în cadrul unei intervenții telefonice la Realitatea Plus, că România nu trebuie să aibă o poziție față de situația din Transnistria, ci că ar trebui să facă ceea ce va hotărî NATO.
România nu are capacitate nici politică, nici diplomatică, nici militară, nici economică pentru a sprijini de una singură Republica Moldova. România trebuie să facă un singur lucru, exact ce vor hotărî Statele Unite ale Americii. Ce hotărăște Washington-ul, asta trebuie să facă Bucureștiul, nimic altceva. În niciun caz nu trebuie să se implice România în Transnistria sau Republica Moldova că, până la urmă, de jure, Transnistria e parte integrantă a Republicii Moldova.
Pur și simplu, trebuie să facem ce hotărăște NATO, iar în NATO cuvântul determinant îl au Statele Unite ale Americii. Ne lipim de ei. Ce ne spun ei să facem, aia facem. Ne spun să nu facem, nu facem.
Eu aș vrea ca sprijinul Occidentului pentru Republica Moldova să fie similar cu cel pentru Ucraina, dar, așa cum stau lucrurile, e greu de crezut că va fi același tip de sprijin. România, cu ce poate ea, ar merita să atragă atenția la Bruxelles, la Paris, la Berlin, la Washington: Domn’le, uitați-vă, vă rog, pe hartă și la Republica Moldova! Acolo, dacă Putin pune mâna, și nu are probleme să pună mâna, că nici nu are nevoie de armată pentru asta, pur și simplu organizează niște manifestații și dă jos guvernul legitim.
Dacă Putin pune mâna pe Republica Moldova, o să-l avem pe Putin, rânjind, la gardul nostru. Și nu e numai gardul nostru, ci e și gardul UE și NATO”, a transmis analistul politic, potrivit Dcnews.ro.
Foto Cotidianul