Descoperire cutremurătoare în această dimineață, în cartierul Craiovei din Pitești. O femeie în vârstă de aproximativ 82 de ani a fost găsită fără viață, după ce ar fi căzut de la înălțime. Un trecător a văzut-o și a sunat la 112.
Tragedie în Pitești! Femeie de 82 de ani, găsită fără viață în cartierul Craiovei!
Potrivit primelor informații, aceasta și-a pierdut viața după ce ar fi căzut de la unul dintre etajele unui bloc din zonă.
Descoperirea a fost făcută în această dimineață de un trecător, care a observat femeia căzută la pământ și a sunat imediat la numărul de urgență 112.
La fața locului au ajuns echipaje medicale, însă, din păcate, pentru femeie nu s-a mai putut face nimic. Impactul cu solul i-a fost fatal.
Potrivit informațiilor transmise de ISU Argeș, aceasta prezenta rigiditate cadaverică, semn că decesul survenise cu ceva timp înainte de sosirea salvatorilor.
Poliția încearcă să afle cum s-a produs tragedia
În zonă au intervenit și polițiștii, care au început cercetările pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs evenimentul.
Deocamdată, nu se știe ce s-a întâmplat și în ce condiții a ajuns femeia să cadă de la înălțime. Oamenii legii urmează să stabilească dacă a fost vorba despre un accident sau dacă există și alte împrejurări care trebuie lămurite.
Foto descriptiv

























