O situație revoltătoare a fost făcută publică de către ziarul Gândul.ro, privind jandarmii care muncesc la sediile ambasadelor. Potrivit sursei citate, angajații Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București (DGJMB), care păzesc ambasadele, sunt puși în situația în care sunt nevoiți să își facă nevoile în sticle, deoarece foarte puține dintre aceste clădiri au prevăzute toalete ecologice.
Militarii nu pot merge nici în interiorul ambasadelor, fiind considerate teritorii străine.
Astfel, jandarmii care stau în tură câte 12 ore și păzesc sediile respective, sunt obligați să urineze în sticle, pe care ulterior le varsă la canal, pe furiș, fiindu-le rușine că ar putea fi văzuți. Conform Gândul, în anumite ocazii angajații sunt înlocuiți și merg la localurile din apropiere pentru a cere voie la toaletă.6
Jurnaliștii de la Gândul au cerut un punct de vedere din partea Jandarmeriei Române, care a spus că această situație este cunoscută și că, într-adevăr, nu există toalete pentru militari în toate sediile ambasadelor, dar că ei pot anunța și sunt înlocuiți pentru a merge să caute o toaletă atunci când au nevoie.
Durata programului pentru o tură de lucru este, de regulă de 12 ore, însă, pe parcursul executării serviciului, la solicitare, jandarmii sunt înlocuiți ori de câte ori este nevoie.
Pe timpul executării serviciului, jandarmii nu pot folosi grupurile sanitare aflate în incinta misiunilor diplomatice, existând un număr redus de obiective prevăzute cu grupuri sanitare puse la dispoziția jandarmilor de misiunile diplomatice, igienizarea acestora fiind asigurată de către personalul de serviciu al instituției respective.
La obiectivele unde nu există toalete, pentru satisfacerea nevoilor fiziologice de către jandarmi, la nivelul instituției au fost identificate soluții temporare, în sensul că aceștia sunt înlocuiți în serviciu în vederea deplasării în diferite locații din proximitatea obiectivului”, a transmis Jandarmeria Română pentru Gândul.ro.
Foto Știrile Protv
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: