Alina Gorghiu: „Dacă vă uitați la infrastructura spitalicească din Argeș, stă să cadă!”

de | 18.07.2022 12:41 | Județean, Politic, Știri

  • Anunț aproape SF: vom avea cel puțin 25 de spitale noi până în 2026, cu fonduri PNRR!

  • Alina Gorghiu: „Dacă vă uitați la infrastructura spitalicească din Argeș, stă să cadă!

 

În țara în care, după Revoluție, nu s-a construit decât un spital – și acela în urma ambiției unui primar, la Mioveni, nu ca urmare a unei strategii naționale de sănătate – vestea că până în 2026 vom avea cel puțin 25 de spitale noi cu fonduri de la PNRR seamănă cu o glumă proastă, chiar cinică. Informația nu este una pe surse, ci vine de la ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, detronând astfel cele opt spitale regionale cu care PSD se lăuda în urmă cu ceva mandate.

 

Investiţia totală se va ridica la peste 1,7 miliarde de euro

Nu știm care va fi finalizarea, dacă va exista vreuna, dacă nu cumva vom produce doar niște studii de fezabilitate pe care vom toca alți bani, cert este că operațiunea „Spitale, fără număr, fără număr” s-a pus în mișcare. Ministerul Sănătăţii a publicat, în consultare publică, „Metodologia de prioritizare a investiţiilor în infrastructura publică de sănătateˮ prin care vor fi selectate minimum 25 de obiective ce presupun construcţia şi dotarea de spitale, până în 2026, cu fonduri din Programul Naţional de Redresare şi Rezilie (PNRR).

 

 Prin această componentă, în urma aplicării unor criterii de prioritizare, vor fi selectate minimum 25 de obiective de investiţii ce presupun construcţia şi dotarea de spitale / unităţi spitaliceşti noi la nivel naţional, din lista de 49 de obiective înscrise de către Ministerul Sănătăţii în anul 2021 şi convenite cu Comisia Europeană. Investiţia totală se va ridica la peste 1,7 miliarde de euro.”, se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătății. Lista va fi supusă aprobării prin hotărâre de guvern, ulterior demarându-se procedurile de finanţare specifice fiecărei investiţii.

 

Alina Gorghiu: „E foarte mare nevoie de infrastructură spitalicească nouă”

 

Președintele Senatului, Alina Gorghiu, este destul de rezervată în privința finanțării unui spital la Pitești, prin PNRR, cel puțin din trei motive: nu se știe dacă ne calificăm în criteriile de eligibilitate, nu există o voință politică unitară în acest sens și sunt multe alte orașe care sunt cu documentația într-un stadiu avansat.

 

 Înțeleg că va urma o consultare publică pentru a vedea pe care dintre propunerile venite din teritoriu le va concretiza. Deocamdată, nu avem o listă. Sunt niște criterii pe care va trebui să vedem în ce măsură le bifăm, comparativ cu altele. Și eu îmi doresc la fel de mult să avem un spital nou la Pitești, dar nu depinde doar de lobbyul pe care autoritățile județene sau naționale îl fac, ci trebuie bifate niște criterii. Dar, dacă se vor concentra toți factorii de decizie de la nivelul județului să explice cât de mare nevoie avem de un spital nou în Pitești, atunci poate avem șanse. Mi-aș dori foarte mult ca proiectul să fie unul care să îndeplinească criteriile pe care ministerul le solicită pentru a fi promovat în cele 25 de spitale care se vor construi pe bani europeni. Sunt foarte multe alte județe care au studii avansate, nu doar studii de oportunitate și fezabilitate, ci sunt cu toate analizele avansate.”, ne-a declarat senatorul Alina Gorghiu, președinte al PNL Argeș.

 

În privința spitalului pentru care liberalii fac lobby să fie construit la Pitești, președintele Senatului nu crede că sunt mari șanse și asta pentru că nu există voință la nivel local pentru ca acest lucru să se întâmple.

 

Nu vreau să intru în discursul politic, pentru că am văzut că la nivelul județului Argeș se practică «înjurați-o pe Gorghiu, orice ar face!». Pe mine nu mă veți auzi să dau replici, însă mă deranjează lentoarea cu care se mișcă autoritățile județene și municipale. Consiliul Local Pitești, cu unanimitate la nivelul primăriei, a votat acel studiu de oportunitate de mai bine de un an. Nu s-a întâmplat nimic cu el, ne tot chinuim. E foarte mare nevoie de infrastructură spitalicească nouă. Dacă vă uitați la infrastructura spitalicească din Argeș, stă să cadă. Este o dramă că trăim cu spitalele pe care le avem în județ, începând cu Spitalul Județean Pitești. Nu mai vorbesc despre resursa umană, că se întâmplă tot felul de incidente și pe acolo. Este mai puțin important cine este de vină, ci că stăm prost și la resursa de cadre medicale. Fără infrastructură așa cum trebuie, nu va veni nici resursa umană și nu vom avea nici serviciile așa cum trebuie. Cu mare drag voi pune umărul la orice proiect. Din păcate,  nu depinde de mine, nu eu fac acele proiecte.”, ne-a mai declarat Alina Gorghiu.

 

 


Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Alina Gorghiu, despre relația România – SUA: „Un parteneriat care a trecut proba timpului!”

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Alina Gorghiu

Ultimele articole