Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeș a desfășurat acțiuni de verificare la angajatorii care desfășoară activități în stațiile de distribuție a carburanților auto.
Controalele au avut loc în perioada 15-22 iulie, fiind efectuate 36, iar în urma acestora s-au constatat nereguli la 9 benzinării, în domeniul relațiilor de muncă, aplicându-se amenzi în valoare totală de 7.500 de lei. Deficiențele constatate au fost următoarele: nerespectarea prevederilor legale privind acordarea repausului săptămânal, neevidenţierea orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, încălcarea prevederilor legale privind munca suplimentară, netransmiterea în termen a modificărilor intervenite în Registrul general de evidenţă a salariaţilor, neeliberare adeverință vechime.
De asemenea, au fost efectuate verificări și în domeniul securității și sănătății în muncă, fiind date 14 sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor fiind de 28. 000 de lei.
Neregulile constatate au fost următoarele: neautorizarea din punct de vedere al securității și sănătății în muncă înainte de începerea oricărei activități, neinstruirea din punct de vedere al securității și sănătății în muncă la angajare/periodic a lucrătorilor, neautorizare exercitare meserii, neasigurare semnalizare de securitate și/sau sănătate la locul de muncă, neasigurare echipament individual de protecție antiexplozivă, neactualizare document privind protecția împotriva exploziilor.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Primarul piroman de la Beleţi-Negreşti – mutat din puşcărie în arest la domiciliu