Dan Hodoș: „Noul USR e în declin major. Dacian Cioloş nu trebuia să demisioneze”

de | 14.03.2022 10:03 | Politic

Demisia lui Dacian Cioloș din fruntea USR PLUS pe motiv că era tratat ca un președinte decorativ, fără posibilitatea de a mișca în front de „team Barna”, a fost interpretată în fel și chip de membri și simpatizanți. Cu toții au căzut de acord că partidul se află într-un moment de răscruce, însă, în timp ce aripa USR se uită cu optimism către Cătălin Drulă, noua speranță, aripa PLUS vede un declin major care nu pare a fi atenuat de nimic atâta timp cât partidul ar fi intrat pe mâinile oportuniștilor. Dan Hodoș, fostul lider PLUS Argeș, crede că „noul USR” este în „declin major”, însă afirmă că, dacă ar fi fost în locul lui Dacian Cioloș, nu ar fi demisionat din fruntea partidului.

 „Partidul este într-un moment critic și are nevoie de schimbări majore”

Am spus, încă de acum doi ani, ca în PLUS și USR au intrat oameni care încearcă să profite de schimbarea politică și socială prin care trece România. În acești ani, majoritatea celor care s-au implicat au fost oameni simpli și onești. Dar, printre ei, au existat și oameni care au profitat și au văzut în acest moment istoric o rampă de lansare către funcții publice. Aceștia din urmă s-au transformat temporar în «activiști civici» sau «noi politicieni». Unii dintre ei chiar au ajuns în funcții de conducere la nivel național sau județean, chiar dacă nu aveau competențe pentru pozițiile respective. Pentru această categorie, mulți dintre cei care sunt cu adevărat competenți și încearcă să facă o schimbare socială și politică bazată pe fapte și bun-simț reprezintă o «competiție» mai periculoasă decât cea reală, adică clasa veche politică. Din acest motiv, energia și forța care ar fi trebuit să fie canalizate către scopul comun s-au risipit, de multe ori, pe lupte interne extrem de nocive.

Noul USR e în declin major, activitatea politică a partidului fiind la cote minime. E semnalul pe care Dacian Cioloș l-a tras în partid. Nu a fost ascultat, iar consecințele le vedem azi, când avem demisia de onoare a lui din funcția de președinte, alături de multe demisii ale multor membri care au contribuit puternic la evoluția noastră politică din ultimii ani.

Personal cred că nu trebuia să demisioneze și să-și ducă până la capăt misiunea pentru care fusese ales democratic de majoritatea membrilor. Rămâne, în continuare, cel mai reprezentativ și cel mai ales membru al partidului, până la următorul congres. Cum am spus, partidul este într-un moment critic și are nevoie de schimbări majore.”, ne-a declarat Dan Hodoș.

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/iulia-badulescu/" target="_self">Iulia Bădulescu</a>

Articol scris de Iulia Bădulescu

Jurnalist cu 21 de ani de experiență în presă, fiind specializată pe secțiunile de politică, administrație și pamflet, cu abilități editoriale complexe. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Dacian Cioloș | Dan Hodoș