Cei 6 inculpați cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc în formă continuată și deținere ilegală de droguri de risc, în urma perchezițiilor care au avut loc, în luna mai, în județele Arad, Bihor și Vâlcea, au fost trimiși în judecată. Cinci dintre aceștia se află în arest preventiv, iar un inculpat este arestat la domiciliu.
Activitățile judiciare au fost efectuate împreună cu D.C.C.O. , B.C.C.O Pitești și S.C.C.O Vâlcea, Gorj și Hunedoara.
În urma cercetărilor, s-a aflat că cei 6 au comercializat în perioada 30 martie – 7 aprilie 2022 aproximativ 200 de grame de cocaină și peste 5000 de pastile de ecstasy.
De asemenea, din cercetări oamenii legii au stabilit că drogurile erau traficate doar după ce respectivii făceau verificări atente ale traseului și locațiilor unde erau depozitate. Mai mult, obișnuiau să ofere drogurile numai unor persoane de încredere.
Amintim că la data de 5 mai, au fost organizate 16 percheziții domiciliare în locații din Arad, Bihor și Vâlcea, unde au fost descoperite importante cantități de droguri ce erau pregătite pentru distribuție, peste 5 kg de canabis, grindere și recipiente pe care s-au pus în evidență urme de cocaină, dar și arme albe.
Foto BZI
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: