Deși școala începe în câteva zile, autoritățile nu au rezolvat până la acest moment problema manualelor școlare. Astfel, elevii vor începe noul an școlar fără să aibă pe bănci manualele, deși în urmă cu câteva zile, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, dădea asigurări să “nu există riscul ca elevii să nu primească manuale la început de școală”.
Potrivit premierului Nicolae Ciucă, există o problemă cu transportul acestora, iar consiliile județene ar trebui să contribuie la rezolvarea ei.
În ceea ce privește manualele școlare, am înțeles că veți comunica pe acest subiect și mai ales în ceea ce privește problema transportului. O mare parte din această problemă depinde de modul în care se soluționează la nivelul fiecărui județ”, a transmis Nicolae Ciucă.
Manualele ar urma să ajungă în școli până la data de 15 septembrie, adică cu 10 zile întârziere, având în vedere că prima zi de școală va fi pe 5 septembrie.
Ministerul Educației, împreună cu consiliile județene trebuie să avem o soluție pentru manuale până la data de 15 septembrie, dacă îmi amintesc bine termenul stabilit.”, a adăugat premierul Ciucă.
Foto News.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Scandal în Educație! Petiție pentru demiterea ministrului Cîmpeanu