Astăzi și mâine, 26-27 septembrie, are loc Târgul de joburi la Universitatea din Pitești, acolo unde studenții și absolvenții de studii superioare sunt așteptați de angajatori din diferite domenii, pentru a-i informa cu privire la locurile de muncă.
Este o nouă șansă de a te angaja în domeniul în care dorești să activezi, acțiunea fiind în cadrul proiectului „Stagii de practică pentru viitorii profesioniști din domeniul Media – MEDIASTART”, POCU/626/6/13/132652, proiect cofinanțat din Fondul European Structural și de Investiții prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.
Evenimentul va avea loc azi, 26 septembrie și mâine, 27 septembrie 2022, în intervalul orar 10:00-18:00, la Universitatea din Pitești, pe str. Târgul din Vale nr. 1, Pitești, jud. Argeș.
La acest eveniment studenții sunt așteptați de angajatori de top din diferite domenii pentru desfășurarea în stagii de practică și angajarea unui proaspăt absolvent care dorește să intre pe piața muncii în domeniul dorit. Astfel acolo vor fi prezenți: persoane din grupul-țintă, reprezentanți ai instituțiilor de învățământ, agenți economici în calitate de parteneri de practică și potențiali angajatori și, nu în ultimul rând, mass-media.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro