Reguli noi pentru românii care nu locuiesc la adresa din buletin!

de | 30.10.2022 08:30 | După locație, După subiect, Lifestyle, Național, Știri

Noi reguli ar urma să intre în vigoare în ceea ce privește obținerea actelor de identitate, potrivit unui proiect de lege pregătit de parlamentari.

Conform prevederilor, vor exista și beneficii, dar și dezavantaje pentru anumiți români, odată cu noile modificări.

Astfel, actele de identitate ar putea fi obținute în orice localitate din România, nu doar în cea de domiciliu ori de reședință, așa cum este în prezent. Prin urmare, cetățenii ar avea posibilitatea de a depune cererea privind eliberarea buletinului la orice serviciu public comunitar de evidenţă a persoanelor, în cazul în care nu se află la locul de domiciliu. Această măsură îi va ajuta pe cei care trebuie să își schimbe actele de identitate, dar sunt într-un alt oraș, procesul fiind în acest fel mult mai simplu.

Va fi făcută, însă, și o schimbare care va nemulțumi multe persoane și este referitoare la numărul de cetățeni care sunt înregistrați la o anumită adresă. Autoritățile doresc să introducă o limită când vine vorba despre persoanele înregistrate la un anumit domiciliu, urmând ca numărul acceptat să depindă de suprafața imobilului.

De exemplu, în cazul unei singure camere, cu o suprafață utilă de 37,00 mp, limita este de o persoană. Pentru o suprafață utilă de 52,00 mp, limita este de 2 persoane. La 66,00 mp, limita crește la 3 persoane. În cazul a 6 persoane, de exemplu, este necesară o o suprafață utilă de 93,00 mp.

Odată ce proiectul de lege va trece de Parlament, va trebui să fie promulgat de președintele Klaus Iohannis, iar apoi publicat în Monitorul Oficial.

Foto descriptiv Special Arad

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Ajutor pentru mămici! Vor primi bani de la stat

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Arad | Klaus Iohannis | Monitorul oficial | Parlament