Un polițist a fost prins beat la volanul mașinii chiar de către colegii de la Rutieră.
Bărbatul, agent în cadrul I.P.J. Iaşi – Poliţia Oraşului Târgu Frumos, compartimentul Ordine Publică, mergea la serviciu în momentul în care a fost depistat.
Mai mult, s-ar fi dat singur de gol, deoarece a încetinit brusc mașina când a observat echipajul de poliție de la Rutieră.
Colegii bărbatului au observat că agentul de poliție mirosea a alcool, astfel l-au verificat cu aparatul etiloest, reieșind că se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Însă, omul nu a recunoscut că ar fi beat, ci le-a spus polițiștilor de la Rutieră că a băut tinctură de propolis făcută în casă, deoarece se simțea rău.
În jurul orelor 21:50, ajungând în intersecția Cotnari, unde se afla un echipaj de Poliție Rutieră (din cadrul Serviciului Poliției Rutiere Iași – Biroul Drumuri Naționale și Europene), care efectua controlul unui autoturism oprit în trafic, inculpatul a încetinit viteza de circulație, fapt ce a atras atenția unuia dintre lucrătorii de poliție, care i-a făcut semnal regulamentar de oprire.
Cu această ocazie, s-a stabilit că la volanul autoturismului se afla inculpatul, agent-şef adjunct de poliție în cadrul I.P.J. Iaşi – Poliţia Oraşului Târgu Frumos, compartimentul Ordine Publică, acesta fiind îmbrăcat în uniforma de poliție. Întrucât s-a constatat că emana halenă alcoolică, lucrătorii de Poliţie Rutieră au procedat la testarea inculpatului cu aparatul alcooltest Drager, la ora 21:56 rezultând o valoare de 0.67 mg/l alcool pur în aerul expirat”, au transmis reprezentanții legii.
Bărbatul s-a ales cu dosar penal și a rămas fără permis de conducere.
Foto descriptiv
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
ARGEȘ: Și-a înjunghiat soțul pentru că o certa în timp ce toca varză