Comisia Europeană vrea să introducă noi norme în ceea ce privește ambalajele. Este vorba despre pachetul de măsuri ecologice intitulat „Green Deal”.
Printre schimbări se numără interzicerea ambajalejor pentru fructe și legume, ambalajele de unică folosință utilizate în restaurantele din statele membre, dar și sticlele în miniatură de șampon ori cosmetice. În această categorie intră și șampoanele/săpunurile mici folosite în hoteluri.
Aceste măsuri ar putea avea un impact considerabil asupra industriei ambalajelor și horeca.
Ambalajele sunt unul dintre principalele produse care utilizează materiale prime virgine, întrucât 40% din materialele plastice şi 50% din hârtia utilizată în UE sunt destinate ambalajelor. Dacă nu se vor lua măsuri, UE ar urma să înregistreze o creştere suplimentară cu 19% a deşeurilor de ambalaje până în 2030, iar pentru deşeurile de ambalaje din plastic – chiar o creştere de 46%, transmite Comisia Europeană prin intermediul unui comunicat de presă.
Ambalajele vor fi etichetate pentru a arăta materialul din care sunt făcute
Măsurile prevăd ca ambalajele să fie etichetate clar pentru a arăta materialul din care sunt făcute și pentru a ajuta consumatorii în reciclarea corectă. Totodată, vor exista opțiuni de ambalare reutilizabile și vor fi eliminate ambalajele inutile.
Mai mult, companiile vor fi nevoite să dea consumatorilor un anumit procent din produsele lor în ambajale reutilizabile, cu scopul de a fi încurajat procesul de reîncărcare sau reutilizare a acestora.
Pentru a intra în vigoare, normele ar trebui să fie aprobate de Parlamentul European.
Foto descriptiv Cosmetice hotel
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Guvernul va acorda și în 2023 vouchere sociale. Când intră pe card următoarea tranșă de 250 lei