Scene de groază au avut loc, duminică seara, în Bărcăneşti, acolo unde un bărbat în vârstă de 55 de ani, şi-a stropit casa cu benzină, apoi s-a baricadat în podul locuinţei şi a ameninţat că dă foc.
Bărbatul a fost reţinut de poliţişti şi apoi internat la Psihiatrie.
Organele oficiale de poliție din localitate au fost anunțate de către vecinii bărbatului că acesta ameninţă că îşi va incendia locuinţa.
Întrucât din interior se simţea miros puternic de substanţă inflamabilă, iar persoana în cauză se afla baricadată în podul imobilului, la faţa locului au fost alocate forţe de intervenţie din cadrul IPJ Neamţ, luptători din carul Serviciului de Acţiuni Speciale Neamţ, împreună cu un negociator din cadrul acestei structuri şi pompieri din cadru ISU Neamţ. Echipajele de intervenţie au procedat la delimitarea zonei de risc, evacuarea imediată a tuturor persoanelor din împrejurimi, iar cu sprijinul autorităţilor locale s-a procedat la debranşarea locuinţei de la reţeaua electrică. Pompierii din cadru ISU Neamţ şi grupele SAS Neamţ au procedat la efractarea acoperişului imobilului, pulverizarea cu jet puternic de apă, după care s-a procedat la imobilizarea persoanei în cauză”, a precizat purtătoarea de cuvânt al IPJ Neamţ, subinspectorul Ramona Ciofu, citată de Agerpres.
În urma verificărilor la faţa locului, poliţiştii au găsit în podul locuinţei o butelie de gaz cu arzătorul cuplat la aceasta, un aragaz şi mai multe bunuri ce puteau da naștere unui adevărat dezastru, conform Digi24.
Foto Digi24
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro