Organizația Salvați Copiii. Poveștile din spatele chipurilor: ”Când mama mea pleacă, pur si simplu simt că nu mai trăiesc”

de | 12.04.2023 13:57 | Lifestyle, Național, Știri

”Când mama mea pleacă, pur si simplu simt că nu mai trăiesc”, spune o fetiță de 12 ani care participă la activitățile psiho-educaționale organizate de Salvați Copiii. La vârsta la care principala preocupare a copiilor este aceea de a copilări, această fetiță trăiește sentimente ce pot destabiliza un adult. Oficial sunt 73.000 de vieți afectate ai căror părinți sunt plecați în străinătate la muncă, arată cei de la Salvați Copiii în comunicatul de presă transmis.

Fenomenul copiilor rămași în țară, în vreme ce părinții lor muncesc în străinătate este unul de amploare, definitoriu pentru România postdecembristă: doar în statisticile oficiale sunt 73.868 de copii cu părinții plecați la muncă în străinătate (Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, septembrie 2022), din care 21.276 sunt complet lipsiţi de îngrijirea părintească, având ambii părinţi plecaţi peste hotare sau provenind din familii în care părintele unic susţinător este plecat. Intenția de a lua copilul în străinătate, alături de părintele/părinții plecați, apare doar în cazul a 7% dintre copiii din eșantionul măsurat de Salvați Copiii România, potrivit comunicatului transmis de organizație. Pentru marea majoritate a cazurilor (79%) nu există o astfel de perspectivă.

Organizația Salvați Copiii România vă spune povestea câtorva dintre copiii cu părinții plecați, pentru a putea înțelege de la ei care sunt consecințele psiho-sociale și problemele cărora acești copii simt că trebuie să le facă față.

Sursă foto: Salvați Copiii

Anul acesta va pleca și tata

”Când mama mea pleacă, pur si simplu simt că nu mai trăiesc. Mami pleacă de când eu aveam 6 ani, iar fratele meu 2. Când a plecat prima data a plâns și am crezut că m-a părăsit, dar după, bunica mi-a explicat că a plecat pentru noi toți, pentru mai bine. De fiecare dată  când mami pleacă eu rămân cu bunicii, fratele și tata. Anul acesta urmează să plece și tata, atunci nu știu cum o să reacționez, dar cred că am să plâng”, este povestea unei fetițe de numai 12 ani, care participă la activitățile psiho-educaționale organizate de Salvați Copiii, potrivit comunicatului transmis de organizație.

Maria, fetița care își așteaptă tatăl din vară

”Maria are 10 ani și de când o știu pedagogii Salvați Copiii România, ea așteaptă vara. Nu pentru că e vacanță, ci pentru că atunci reușește să stea  mai mult timp cu  tatăl său, plecat la muncă peste hotare. Maria trăiește de mică alături de bunicii paterni, de când ambii părinți au decis să plece la muncă în străinătate, o încercare grea atât pentru părinți, cât și pentru copilă. Locul de muncă pe care l-a obținut tatăl în străinătate este unul stabil, însă extrem de solicitant și timp de reîntors în România nu prea există. Depărtarea a șubrezit răbdarea tuturor, însă nu a slăbit iubirea și devotamentul fetei pentru tatăl său. Maria face canto și pian și așteaptă să vină vara”, arată cei de la Salvați Copiii.

Darius, copilul răbdător

Darius este clasa a doua. ”Dacă îl rogi să spună ceva despre el, atunci se descrie ca fiind un copil răbdător, plin de dor de tată. De altfel, când va fi mare, Darius spune că vrea să fie ca tatăl său, puternic, înalt, să știe multe lucruri, însă dacă pleacă în străinătate, va pleca cu băiatul său… Tatăl copilului lucrează sezonier în străinătate, iar perioadele în care tatăl este plecat aduc copilului schimbări comportamentale, este mai trist, vorbește mai des de tata, nu are chef să facă lucruri pe care le face cu plăcere când tata este acasă. Legătura cu părintele plecat se ține în permanență telefonic și când se poate și pot încărca cartelele de telefon, și pe WhatsApp”, potrivit sursei citate.

Ana, copilul care nu mai mergea pe bicicletă

”Ana iubea să meargă pe bicicletă. O învățase mama ei, care îi lăuda curajul.  Până în ziua în care mama a fost nevoită să plece la muncă în străinătate, Ana și mama obișnuiau să meargă cu bicicleta în fiecare duminică. Atunci povesteau multe și mama era doar pentru Ana. Acum mama a plecat într-o țară din nordul Europei, iar Ana a rămas cu sora mamei. Se văd des în camera telefonului, dar acolo nu pot merge împreună pe bicicletă. Ana simte că a pierdut curajul. La centrul Salvați Copiii România, Ana preferă jocul în echipă și povestește mult cu ceilalți copii”, arată cei de la Salvați Copiii.

Un copil cu bunici

”Dinu locuiește cu bunicii de când era mic și știe bine ce înseamnă viața fără părinți alături. Ambii părinți au plecat la muncă în străinătate. Deși înțelege motivul plecării părinților și vede că de când au plecat, problemele financiare nu mai sunt atât de grele, tot îi este greu, tot îi este dor, tot se simte altfel, diferit. Este un copil cu bunici și fără părinți aproape. De când vine la programul Salvați Copiii, încercăm să-l ajutăm să-și recapete zâmbetul, energia să-și găsească resursele, să-i arătăm că poate fi un elev bun. Lucrăm împreună la încrederea în sine, la importanța relațiilor și integrarea în grup. De asemenea, de acum poate pune întrebări, suntem aici să-l ajutăm la teme. Luăm legătura cu părinții, le povestim pașii timizi pe care îi facem împreună”, potrivit sursei citate.

Servicii destinate protecției copiilor cu părinții plecați în străinătate

Amploarea fenomenului copiilor cu părinții plecați la muncă în străinătate a făcut necesară dezvoltarea unei rețele de servicii specializate destinate acestor copii. Organizația Salvați Copiii a creat astfel de servicii, adresate atât copiilor, cât și părinților lor și persoanelor în grija cărora au rămas copiii, începând cu anul 2010.

Foto descriptiv. Sursă foto: Salvați Copiii

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Se schimbă vremea de Paște! Meteorologii anunță ploi

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Salvați Copiii România | Uda