CNAS. Consultațiile medicale și rețetele electronice pot fi acordate în continuare la distanță

de | 06.07.2023 11:06 | Administrație, Lifestyle, Național, Știri

Reglementările privind acordarea serviciilor medicale la distanţă (consultaţiile medicale şi reţetele electronice) se menţin şi după data de 1 iulie, în conformitate cu noul contract-cadru şi cu normele metodologice de aplicare a acestui act normativ, a transmis Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS).
Astfel, atât medicii de familie cât și medicii de specialitate din ambulatoriu pot acorda consultații la distanță, prin orice mijloace de comunicare, pentru bolile cu potenţial endemo-epidemic ce necesită izolare precum și pentru afecţiunile cronice, cu respectarea aceloraşi condiţii de acordare ca şi în cazul consultaţiilor în cabinet pentru afecţiunile respective, se arată în comunicatul CNAS.

”Tot la distanță pot fi acordate terapiile psihiatrice”

”Medicul consemnează consultaţia medicală la distanţă în registrul de consultaţii şi în fişa pacientului, după caz, cu indicarea mijlocului de comunicare utilizat şi a intervalului orar în care aceasta a fost efectuată, şi emite toate documentele necesare pacientului ca urmare a actului medical, inclusiv rețeta electronică on-line sau off-line pentru medicamente compensate. Aceste documente se transmit pacientului prin mijloace de comunicare electronică. În cazul consultațiilor la distanță acordate de medicii de specialitate din ambulatoriu pacienții sunt exceptați de la obligaţia prezentării biletului de trimitere de la medicul de familie sau de la alt medic de specialitate. Tot la distanță pot fi acordate terapiile psihiatrice, precum și sfatul genetic, acestora aplicându-li-se reglementările legale în vigoare pentru serviciile diagnostice şi terapeutice efectuate în cabinet”, potrivit sursei citate. De asemenea, se pot acorda la distanță, prin orice mijloace de comunicare, serviciile conexe actului medical furnizate de psiholog în specialitatea psihologie clinică, consiliere psihologică şi psihoterapie, precum și în specialitatea psihopedagogie specială – logoped. Și acestor servicii conexe li se aplică reglementările legale în vigoare pentru serviciile efectuate în cabinet.

”Întrucât dorim să utilizăm în continuare, în beneficiul persoanelor asigurate, experiența acumulată în timpul pandemiei de Covid-19, nu numai că am menținut consultațiile la distanță, ci am și lărgit sfera de aplicabilitate a acestora”, a declarat, potrivit sursei citate, Adela Cojan, președintele CNAS.

Foto dsecriptiv. Sursă foto: paolinoproductions.com.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Avertizare de caniculă în Argeș! Cod galben și portocaliu de disconfort termic ridicat

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Adela Cojan | Casa Naţională de Asigurări de Sănătate | COVID-19

Ultimele articole