Al doilea dosar de corupţie pentru un inspector APIA Argeş

de | 12.07.2023 07:30 | Administrație, Din ediția tipărită, Eveniment, Știri

Săptămâna trecută, procurorii DNA Piteşti i-au trimis în judecată pe Cornel Frujină şi pe Narcisa-Ioana Bucur (fostă Tucă), aceştia fiind acuzaţi că ar fi fraudat fondurile europene cu aproximativ 140.000 lei.

Concret, procurorii anticorupţie susţin că „în perioada 2020-2023, unul dintre inculpați, beneficiind de ajutorul celuilalt inculpat, ar fi depus la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (A.F.I.R.) 47 de documente în care erau consemnate date false (facturi, raport de execuție, declarații etc.) pentru a dovedi îndeplinirea condițiilor de eligibilitate în cadrul Măsurii M8/2B/2B –«Sprijin pentru tinerii fermieri». Acționând în această manieră, inculpatul ar fi obținut pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum total de 139.905 lei, sumă cu care A.F.I.R. s-a constituit parte civilă în cauză.” – după cum se arată în actele acuzării.

Cei doi sunt acuzaţi de fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals în declarații și folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, toate în formă continuată, dosarul fiind înregistrat  la Tribunalul Argeș miercuri, 5 iulie, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Primul dosar de corupție – trimis în instanță în 2022

Acesta nu este primul dosar de corupţie pe numele lui Cornel Frujină, angajatul APIA Domneşti fiind trimis în judecată şi în toamna anului trecut, după ce şi-ar fi băgat fina la înaintare pentru a obţine 40.000 euro fonduri europene nerambursabile, în realitate el fiind beneficiarul.

Despre acest dosar anchetaonline.ro a scris AICI!

Angajat APIA Argeş – trimis în judecată de DNA pentru fraudarea fondurilor europene

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/nadia-ciochina/" target="_self">Nadia Ciochina</a>

Articol scris de Nadia Ciochina

Jurnalist de investigații și editor, cu 19 experiență în presă, autor și coordonator pentru numeroase proiecte media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Domneşti | Tribunalul Argeș