anchetaonline.ro

(VIDEO) Mărturiile locatarilor blocului în care s-a produs explozia: „A zburat balconul cu totul”

de | 28.04.2022 14:42 | Știri, După locație, După subiect, Eveniment, Pitești

Urgență în această după-amiază, în Pitești!

O explozie a avut loc într-un balcon al unui bloc din municipiu, de pe strada Bradului.

Potrivit pompierilor de la Detașamentul Pitești, explozia nu a fost urmată de incendiu. În urma evenimentului o persoană a fost rănită. Este vorba despre o tânără de 29 de ani, care a suferit arsuri la nivelul feței. Aceasta a fost preluată de un echipaj SMURD și transportată la spital.

În apartament se afla și mama victimei. Femeia nu a fost rănită.

19 persoane au fost evacuate din bloc

Potrivit reprezentanților ISU Argeș, 19 persoane au fost evacuate din bloc. De asemenea, aceștia transmit că deflagrația s-a produs în balconul cu destinația bucatărie, din cauza unor acumulări de gaze.

Celelalte apartamente din bloc nu au fost afectate, doar apartamentul în care s-a produs explozia, situat la etajul 1.

La locul incidentului intervin o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD și CBRN.

 

Așa cum se poate observa în imaginile de la fața locului, geamurile de la bucătăria improvizată în balconul familiei care locuia în apartamentul respectiv, au fost aruncate, pur și simplu, afară. Doar o minune a făcut ca în acele momente să nu treacă cineva prin fața blocului și să fie rănit.

 

Detașamentul de Pompieri Pitești a fost solicitat să intervină la o deflagrație produsă la un apartament. Ajunși la fața locului, am găsit geamurile de la bucătăria improvizată pe balcon aruncate în afara apartamentului și persoana surprinsă de deflagrație care avea un atac de panică”, a declarat Bogdan Piculici, plutonier adjutant șef ISU Argeș.

Oamenii evacuați au așteptat temători în fața blocului, sperând ca pericolul să fi trecut. O locatară povestește că în momentul deflagrației a auzit o bubuitură foarte puternică, crezând că a sărit blocul în aer.

Am auzit o bubuitură foarte, foarte puternică. În momentul în care a bubuit, am crezut că a sărit blocul în aer. Și se simțea un miros foarte puternic de ars. Am deschis geamul și am văzut lume în parcare. Când ne-am uitat am văzut că explozia a avut loc la etajul 1. A zburat balconul cu totul. Ne-am speriat foarte tare”, povestește una dintre locatare.

explozie-bloc-pitesti

Tânăra rănită în explozia din cartierul Trivale a ajuns între timp la Spitalul Județean, fiind luată în primire de medicii de la Unitatea de Primiri Urgentă.

Starea ei este stabilă, dar prezintă arsuri pe față și pe mâini, urmând să fie consultată de medicii plasticieni. Rănile nu sunt de natură, conform primelor evaluări, să îi pună viața în pericol.

În contextul acestui eveniment nefericit, în urma căreia o femeie a ajuns la spital având arsuri, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Argeș (ISU Argeș) transmite câteva recomandări.

Dat fiind faptul că deflagrația neurmată de incendiu de astăzi dintr-un bloc de pe strada Bradului din municipiul Pitești a produs o victimă și pagube materiale în interiorul locuinței, având cauza probabilă acumularea de gaze combustibile, recomandăm ca atunci când se simte prezenţa mirosului specific scăpărilor de gaze într-un spaţiu închis, să luați următoarele măsuri:
– Asigurarea ventilării rapide a spaţiului respectiv, prin deschiderea ferestrelor care conduc direct în exteriorul clădirii (nu spre holuri, case de scări, curţi de lumină);
– Întreruperea alimentării cu gaze naturale, prin închiderea robinetului de incendiu;
– Anunţarea de îndată, din exteriorul clădirii, a operatorului sistemului de distribuţie de gaze privind problema identificată;
– Restricționarea accesului persoanelor în incinta respectivă;
– Evitarea exploatării instalaţiilor electrice şi decuplarea acestora de la sursa de alimentare;
– Evitarea utilizării surselor de foc pentru iluminat şi a celor de generare a scânteilor;
– Interzicerea fumatului în incinta respectivă;
– Anunţarea celorlalţi consumatori racordaţi la instalaţia de utilizare, în situaţia existenţei mai multor consumatori alimentaţi prin branşament comun”, transmit reprezentanții ISU Argeș

(VIDEO) La Stoenești au ars 250 de metri pătrați dintr-un acoperiș și două anexe!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: ISU | ISU Argeș | Pitești | SMURD | Trivale