ANSVSA a dat amenzi de aproape 2,9 milioane lei. Neregulile găsite la produsele lactate de pe rafturile magazinelor

de | 26.03.2024 11:51 | Național, Economic

Val de controale ANSVSA în magazine, piețe și depozite!

Inspectorii sanitar veterinari au desfășurat în perioada 5 februarie-15 martie o serie de controale  pentru verificarea autenticității și a parametrilor de calitate ai unor produse alimentare obținute prin procesarea laptelui și/sau a unor produse lactate comercializate pe piața din România.

Astfel, în perioada menționată, reprezentanții Direcțiilor Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Județene, precum şi cea a Municipiului București au efectuat 3.180 de controale  în depozite alimentare autorizate/înregistrate sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor, unități de reambalare a produselor lactate, platforme logistice/terminale de distribuție care aprovizionează lanțurile de unități de tip supermarket/hypermarket, magazine alimentare, unități de alimentație publică, piețe en gros, magazine alimentare amenajate în incinta unor piețe și/sau complexuri comerciale și în unități de tip supermarket/hypermarket.

Au fost date amenzi de aproape 2,9 milioane lei

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) transmite că, în urma acțiunilor, inspectorii au aplicat 368 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 2.849.340 de lei. Totodată, au fost emise 6 ordonanțe de suspendare a activității, 13 ordonanțe de interzicere a activității și s-au confiscat 17.083 de kilograme de produse lactate.

Potrivit sursei citate, cu ocazia acestor controale au fost verificate și loturile de produse alimentare obținute prin procesarea laptelui și/sau a unor produse lactate provenite din state membre UE/țări terțe, care au fost reambalate în unități din România, autorizate sanitar veterinar pentru desfășurarea activității de reambalare, modul de marcare și etichetare.

În urma controalelor efectuate au fost constatate o serie de nereguli, printre care:

  • nerespectarea normelor sanitare veterinare privind depozitarea și întreținerea spațiilor;
  • funcționarea unitatii fără a deține autorizație sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor
  • purtarea echipamentelor de protecție sanitară incomplete de către personalul ce manipulează produse alimentare;
  • utilizarea mijloacelor de transport neautorizate sanitar veterinar pentru transportul de produse alimentare;
  • lipsa efectuării acțiunilor DDD în spațiul de depozitare a produselor.

S-au prelevat probe pentru efectuarea de analize de laborator

ANSVSA mai transmite faptul că au fost recoltate 412 probe din lactate și produse lactate în vederea efectuării analizelor de laborator.

Din rezultatele analizelor efectuate produselor lactate, au rezultat următoarele neconformităti, în special în ceea ce privește analiza parametrilor fizico-chimici, diferențe procentuale raportate la declarațiile privind valorile de pe etichetă de către producător :

  • procent mai mic de grăsime față de cel declarat;

  • procent de cloruri/sare mai mare față de cel declarat;

  • procent de substanță uscată mai mic față de cel declarat;

  • procent de proteină mai mic față de cel declarat;

  • neconcordanțe privind specia de la care provine laptele, raportată la informațiile de pe etichetă.”, precizează ANSVSA

Foto Jurnalul.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Schimbare majoră în școlile din România. Anunţul ministrului Educaţiei

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: ANSVSA